Dacă eutanasia ar fi fost o modalitate neplăcută, chinuitoare de trecere în nefiinţă, dacă la baza ei ar fi stat tortura medievală, cu siguranţă că ar fi fost acceptată imediat, atât de organele de stat, cât şi de grosul populaţiei. Am impresia că un creştin, sau un religios în general, este deranjat cel mai mult de ideea că cineva ar putea să moară fără chinuri, uşor, atunci când vrea, nu când este descompus cu totul. Şi ca să pară mai profunzi, îţi servesc tot felul de porcării metafizice gen: chinul şi durerile de la sfârşitul vieţii constituie o ocazie minunată de a descoperi divinitatea, de a dialoga cu ea. Cică, dacă n-ai avut nicio revelaţie cu divinitatea tribului tău natal, anume horcăituriule generate de spasme şi dureri insuportabile ţi-o poate pune pe tavă. Bineînţeless că, cu ochii ieşiţi din orbite şi mintea înceţoşată de durere, poţi să te delectezi nu doar cu apariţia divinităţii locale, ci şi cu ale tribulului vecin sau ale tuturor triburilor pe o rază de câteva sute ori mii de kilometri.
Fără îndoială că eutanasia reprezintă un pericol de moarte pentru deliciile şi imaginarul sadicilor, dar şi al mazohiştilor. Presupun că ea va fi acceptată fără probleme abia când omenirea va scăpa de robia religiilor. Dar până atunci, se pare că va mai trece ceva timp.