Am avut un vis. Se făcea că mergeam de mână cu Angela Gonţa seara târziu pe lângă monumentul lui Lenin de la Moldexpo. În timp ce Angela îmi spunea cât de tare mă iubeşte şi ar face dragoste cu mine, deodata, de sub monument a aparut o crăpătura care, pe masură ce înainta spre noi, se făcea tot mai mare şi mai mare. Atunci Angela m-a luat repede în braţe şi a început să fugă cu mine cu tot cât mai departe de monument. Crăpătura din asfalt se îndrepta spre noi cu viteză din ce în ce mai mare, iar într-un final ne-a ajuns din urmă şi noi ne-am prăbuşit în ea. Ne ţineam de mână cu Angela şi cădeam. În timp ce cădeam prin întuneric mi-a sunat telefonul. Era Oleg Voronin, el mi-a zis: "Zdarova, eu îs Olejka, am dohuia capică şi am hotărât să-i dau cuiva un milion de euro. Aşa că am format la întâmplare un numar de telefon, să nu crezi că ştiu pe cine sun. Ap şi? Vrei un milion sau nu? Hai să ne întâlnim undeva, într-un loc mai ascuns de ochii lumii. Hai la monumentul lui Ştefan." Eu am stat o clipă surprins şi nu ştiam ce să-i răspund. Ei, ce poţi să-i răspunzi persoanei care îţi oferă un milion de euro în timp ce tu te îndrepţi spre nucleul pământului? Huiak, în acel moment, pe umărul drept mi-a aparut un Robert Hanolli mic, îmbrăcat în alb, cu aripi şi inel deasupra capului. El mi-a zis: "Spune-i adevărul. Spune-i că tu acuma cazi şi nu stii ce se va întâmpla. Spune-i că nu poţi accepta milionul şi sugerează-i să-l ofere altcuiva." M-am gândit că are dreptate îngerul. Huiak, în acel moment pe umărul stâng apare înca un Robert Hanolli mic, numai că acesta era îmbracat în roşu, cu coarne, coadă şi o furca în mână. El a spus: "Nu fi bou şi nu-l asculta pe înger. Spunei lui Olejka să puna milionul într-o maşină dea lui, iar maşina s-o parcheze în faţa blocului tău, o să mergi mai târziu să iei banii din maşină." Ceea ce a spus Robert Hanolli cel roşu mi-a plăcut mai tare. Când am vrut să-i fac această propunere lui Olejka, telefonul nu mai avea semnal. Futem-aş în Orange-ul vostru! "Na, sună de la mine, eu-s la Moldcell şi văd că este semnal." - mi-a sugerat Angela. Eu repede am format numărul de pe care m-a apelat Olejka şi aşteptam ca acesta sa ia receptorul. Din telefon, o voce de lesbiană nemulţumită mi-a spus "Ne pare rău, dar Moldcell-ul e dea pula, ca şi Orange, aşa că nu veţi putea afectua acest apel....Galea, pi şi sî apăs? A, da." Pizdeţ. Dar asta nu-i tot. Am observat că Angela nu mai cade cu mine, eu cădeam singur. Oi blea! Orice, numai nu Angela! Eram foarte disperat, speriat, aveam nevoie de Angela. Prin memoria mea au început să circule imagini cu noi doi: noi doi la Andy's, noi doi la Patria, noi doi la Ice Bravo, noi doi în parcul din centru, noi doi la Coblevo, la Vadul lui Vodă, la vosimeorcă, în dvor, noi doi peste tot. În timp ce mă gândeam la ea, am observat că de jos începe să se lumineze, adică mă apropiam de o lumină. Am început să văd o suprafaţă cu pietre de care urma să mă pizdanesc. Când mai erau înca vreo câţiva metri până la contactul cu suprafaţa, am simţit brusc că sunt oprit din cădere, apoi ating uşor suprafaţa cu picioarele. Ce-a fost asta? Răspunsul era unul: Chuck Norris. El m-a oprit din cădere cu degetul mic de la mâna lui stânga în timp ce în gură avea un trabuc, iar în mâna dreaptă ţinea un pahar cu C2H5OH în stare pură. Eu m-am uitat la el şi i-am spus: "Mulţumesc, hey tu, Chuck Norris. Dacă nu erai tu eu trebuia sa fiu mort acuma." El a privit în depărtare, a dat paharul peste cap fără să clipească, a zacusit cu o mâna de pietre de pe jos, apoi m-a privit în ochi şi mi-a spus: "Oamenii mor numai dacă vreau eu." şi brusc a dispărut. De fapt el pur şi simplu s-a întors şi a plecat, însă a făcut aceasta cu viteza luminii, de aceea eu am perceput plecarea sa ca pe o dispariţe instantanee. Deci, am rămas singur. În jur nu era nici un suflet de om sau de animal. Peste tot erau pietre şi nisip de culoare roşietică, fix ca pe planeta Marte. Pe alocuri, printre pietre am văzut aruncate sticle goale de Chişinău Blondă de 2 litri şi pachete de Kent şi Marlboro. Deasupra nu era cer, era doar lumină puternică roşietică. Am decis să nu stau pe loc şi am pornit într-o direcţie la nimereală. Am mers eu mult timp, când, la un moment dat, mi s-a părut că aud ceva familiar. Am continuat să înaintez şi după ce am parcurs vreo 200 metri am înţeles că se aude muzică. Ce de bine. Să mergem într-acolo. Pe măsură ce mă apropiam muzica se auzea tot mai tare şi mai tare. Era piesa Stayin Alive de Bee Gees (aceasta piesa a mai fost pe blog.....si va mai fi). Am ajuns în faţa unei stânci mari. Am ocolit-o. După stâncă se întindea o câmpie mare de tot cu iarbă verde. În mijlocul câmpiei era o piscină mare, cu jacuzzi-uri primprejur, cu baruri şi multe multe Jessici Albe şi Alessandre Ambrosii in costume de baie, iar pe lângă toate acestea acolo se distrau la maxim o mulţime de personalităţi marcante din istorie. De exemplu la tejgheaua unui bar stăteau Albert Einstein şi Ion Creangă şi îşi făceau drumuri (dorojte) de cocaină cu carduri VISA pe o oglindă orizontală, apoi le trăgeau pe nas sincronizat. Pe marginea bazinului, întinşi pe chez-long-uri, se distrau Leonardo Da Vinci, Mihai Viteazul şi Kurt Cobain. Ei stăteau cu seringile în venă şi discutau despre referendum, în timp ce trei dintre Jessicile Albe le faceau felaţii. Tot mergeam printre lumea de acolo şi mă tot uimeam în continuu. Puţin mai într-o parte am zărit o privelişte nu chiar plăcută: Stalin şi Lenin se gomiceau....îşi băgau penisuri în anus....se gâdilau la ocicouri....înfăptuiau penetrări anale reciproce....îşi îmbrăcau intestinul pe puţă....împingeau ştromeleagul între buci....cu alte cuvinte, făceau sex, ca să nu zic că se futeau în cur. Cu ei nimeni nu comunica, ei se distrau doar în doi. În caz că vă întrebaţi de ce anume ei doi şi nu altcineva pot să răspund că pentru mine personal Stalin şi Lenin au fost şi vor rămâne cei mai mari pidari. M-am făcut că nu-i văd şi am mers mai departe. Lumea continua să se distreze la maxim şi începeam şi eu să mă simt liber. Aproape că uitasem de Angela. "Să-mi fut una, iarba asta rupe buca!" M-am întors să văd cine a zis asta şi cine credeţi că era? Al nostru, marele, unicul, deosebitul, narcomanul romantic Mihai Eminescu, acompaniat de Salvador Dali, Buddha şi Burebista. Ei aveau un bong şi un coş pentru picnic plin cu iarbă. M-am apropiat de ei şi am spus "Îmi cer scuze, aş putea să....." - "Ţine!" a spus Eminescu şi mi-a întins bongul, înainte ca eu să-mi termin fraza. Am luat bongul în mână, Salvador Dali a pus nişte iarbă, iar Burebista şi-a scos bricheta Cricket, a aprins la herba şi eu am tras un fum din toată puterea plamânilor, apoi când am vrut să trag al doilea fum Burebista m-a oprit şi mi-a zis "Debilule, ce faci? Îl vezi pe Nietzsche înşirat sub chez-long-ul ăla? El a tras două." Asta m-a făcut să nu mai vreau unul. Şi cum stăteam noi toţi şi ascultam povestirile pozitive ale lui Buddha, pe partea cealaltă a piscinei l-am zărit pe Ştefan cel Mare. El stătea îngândurat, singur şi nu zâmbea deloc. Mi-am cerut scuze de la colegii de discuţie şi am mers la el. "Salut, Ştefan. Tu nu mă ştii, iar eu te ştiu. De ce eşti trist?" l-am întrebat eu. El m-a privit şi a răspuns: "Păi mă gândesc cum era poporul nostru odată şi cum e acuma. Eh, dacă eram eu domnitor în anii 1800..... sugeau pula ruşii." Eu am fost deacord cu el şi i-am spus: "Tu ai fost cel mai pizdos domnitor, dacă nu erai tu, noi acuma cred că nici nu mai existam. Datorită ţie ..........." --------- "Băi, unde ai ascuns peatka de aseara, m-am zaibit s-o caut!" - a spus fratele meu, trezindu-ma din vis. "Blea, amu trebuia sa ma trezeşti, taman amu când vorbeam cu Ştefan cel Mare!!!!!" Fratele s-a uitat la mine ca la un psih, apoi a ieşit din cameră. Eu am închis repede ochii cu speranţa să adorm şi să continui discuţia cu Ştefan. Peste un minut m-am pomenit iarăşi în câmpia cu piscină, însă, spre nefericirea mea, acolo nu mai era nimeni, înafară de cadavrele lui Lenin şi Stalin unul peste altul, străpunse de sabia lui Ştefan cel Mare. Atunci m-am gândit că ar trebui să merg mai departe, s-o caut pe Angela. Şi cum stateam şi încercam să decid încotro anume s-o apuc, în marginea îndepărtată a câmpiei am zărit două lumini de faruri de maşină. Pe măsură ce se apropia am văzut că e un 4x4 (djîp) american, vechi şi pătrăţos. La volan era Chuck Norris, iar alături era ea, unica, inconfundabila, uluitoarea şi fermecătoarea Angela Gonţa. Djîpul a oprit lângă mine, Angela a coborât repede, a fugit spre mine, mi s-a aruncat în braţe şi am început să ne sărutăm ca în filme. "Am găsit-o inconştientă la poalele unei stânci cu fotografia ta în mână. Se pare că în timp ce voi cădeaţi ea, fiind mai uşoară, a fost atrasă de curentul de aer provocat de turbulenţa din urma avionului cu care Ştefan cel Mare a sosit la piscină." a zis el. Am vrut să-i strâng mâna însă mi-am adus aminte că Chuck Norris este foarte surovîi şi riscam să rămân cu mâna compresată, aşa că i-am mulţumit din suflet doar prin cuvinte. Apoi el a apucat-o pe Angela cu o mână şi pe mine cu altă mână şi ne-a aruncat în sus (el a făcut asta cu ţigara în gură, stând într-un picior) cu viteză mare. De data asta am luat-o pe Angela de mână şi o ţineam strâns. Peste câteva secunde de zbor ne-am pomenit pe marginea crăpăturii, lângă locul unde mai înainte era monumentul lui Lenin (monumentul a căzut în crăpătură). Eu atunci am luat mâna Angelei în mâna mea, m-am pus într-un genunchi, am privit-o în ochi şi i-am zis: "Angela Gonţa, vre sa fii soţia......." ------ "Băi, am găsit peatka!!!!! Vrei un fum?" Îmi iubesc fratele. M-am ridicat din pat şi am mers la un fum.
----------------------------------------------
P.S.: Limba Română este Patria Mea!
