Isus Hristos a apărut pe lume în urma unei relaţii extramaritale, din flori cum ar veni. Întâmplarea l-a marcat şi, când a crescut mare, nu vroia să se însoare, da’ umbla cu 12 bărbaţi prin lumea largă, cât îi ziua de mare. N-a avut niciodată un job stabil. Era un fel de popă ambulant care vorbea de dragoste, dar care speria totodată lumea cu pedepsele Domnului, cu Judecata şi cu Apocalipsa. Câteodată se folosea de capacităţile lui paranormale şi scotea din oameni fiinţe mitice cu cozi şi cu coarne, dar uneori cred că folosea hipnoza şi le inducea gloatelor senzaţia că le satură până la îmbuibare doar cu câteva pâini şi câţiva peşti. Acum ne-ar prinde bine şi nouă un hipnotizator, la vremurile astea grele de criză.
Mi-a plăcut mai ales cum ştia să-i facă pe oameni să se simtă vinovaţi şi criminali. Astfel, el ştia din timp că Iuda îl va trăda (Iuda nici cu spatele nu ştia de proiect), dar l-a lăsat totuşi să-l trădeze, neuitând să-l mai şi probozească în plus. Ulterior, Iuda s-a spânzurat cu conştiinţa încărcată, fără să înţeleagă că el a fost răul necesar, elementul fără de care povestea nu s-ar fi săvârşit. Doar că, fiind o piesă de şah neimportantă, un pion, sacrificarea lui de către divinitate n-a căpătat valenţe nobile şi înălţătoare. Scenariul cerea ca el să fie Trădătorul. Iar un simplu actor sau figurant, din câte ştim, nu poate rescrie scenariul.
Isus Hristos avea prejudecăţi şi împotriva prostituatelor. Chiar dacă a scăpat-o de la lapidare pe una din ele, Maria Magdalena, i-a dat de înţeles că jobul ei este unul nedemn. Sărmana, de parcă ea era vinovată că societatea şi civilizaţia iudaică nu i-au permis accesul la educaţie, la o meserie în care să-şi valortifice un pic mai puţin organele genitale, cum ar fi funcţia de secretară, de exemplu. Ca orişice om, trebuia şi ea să mănânce ceva, să se îmbrace. Iar dacă rata şomajului era foarte ridicată şi pe acele timpuri, ce-i mai rămânea sărmanei femei? Să moară de foame?
Nu ştiu de ce, dar cred că cel mai mare perdant în istoria asta e totuşi Iosif.