Sunt curios cine a avut proasta inspiraţie de a-i acorda onoruri de rege unui poet cum e Adrian Păunescu, un propagandist comunist şi un poet de curte al lui Ceauşescu, imediat după ce s-a zvonit că în ţară ar putea reveni Paul Goma. Pentru că asta e o petardă aruncată în curtea scriitorului disident, persecutat de regimul tiranului Ceaşcă pe care l-a servit cu sârg cel decorat astăzi atât de Ghimpu, cât şi de Academia moldavă care l-a primit în rândurile ei. E un act evident de respingere a unei adevărate personalităţi, care a rezistat terorii comuniste, a luptat până la capăt fiind unul din puţinii disidenţi de limbă română de notorietate iunternaţională.
Dar, pe de altă parte, găsesc oarecum legitim kitsch-ul patriotic organizat de autorităţile politice şi academice ale Basarabiei, comunizate încă până’ n măduva oaselor. Ar fi fost prea de tot ca personalităţile noastre să se salute cu Goma ca de la egal la egal, când în realitate sunt cioplite după asemănrea lui Păunescu. Toţi sunt la fel. Pălăvrăgeala patriotardă le ţine loc de civism, de demnitate, de moralitate etc. E ca pielea unui cameleon care preia culoarea ce-l ajută să supravieţuiască în condiţiile cele mai vitrege fără să depună prea multe eforturi. Acum, după ce s-au decorat şi îmbrăţişat, au o părere foarte bună despre propria lor persoană. Şi sunt înduioşaţi lăcrimând satisfăcuţi. Doar ei sunt acum ţara, ei sunt valoarea, ei împart şi primesc onoruri.
Sper că adevărata personalitate va afla din timp de spectacolul ruşinos din capitala de pe Bâc, unde se pregătea să revină şi-şi va reprogama un pic altfel traseul dacă se va decide să-şi viziteze apropiaţii. Pentru că numai ei merită vizitaţi. Nu şi guvernanţii ori academicienii vechii lumi care l-a persecutat şi deportat. El n-are nevoie de onorurile unora care nu se ridică nici până la genunchii lui. De Păunescu şi Kompania.