Ca şi de fiecare dată când ceva nu le merge politicienilor în acea matematică care au avut-o de la început, suntem invadaţi cu declaraţii de cât este importantă o reformă sau alta care de multe ori nici macăr reformă nu este.
Eu sunt împotriva alegerii directe a şefului statului. Consider că în Republica Moldova nu forma de alegere a Preşedintelui este importantă, mult mai important în acest context este atribuţiile Sale. Sunt un adept al parlamentarismului, consider că preşedintele alături de imn, drapel şi stemă trebuie să fie mai mult un simbol al statului şi anume acea persoană care simplifice dialogul între legisltativ, executiv şi judecătoresc, având atribuţii foarte mici. Nu cred că mulţi cunosc preşedinţii Germaniei sau Italiei. Cu cât e mai bună delimitarea puterilor cu atât acest lucru crează mai puţină confuzie în rândul populaţiei.
Ce ţine de forma de alegere, sincer nu am încredere în popor şi niciodată nu am avut, dat fiind faptul că poporul ţării noastre este uşor de manipulat. Ar putea fi îmbunatăţită actuala metodă de alegere a preşedintelui, bunăoara la acei 101 de deputaţi să se adune preşedinţii raioanelor şi să se aleagă nişte electori care ar avea un mandat imperativ din partea populaţiei, ceva după modelul adunărilor constituante. Metode sunt multe, doar că e nevoie ca specialiştii în drept şi filozofie politică să o aleagă pe cea mai bună.
Nu cred că e importat să ne întoarcem de unde am pornit, important e să privim înainte şi ca termenul “reformă” să însemne progres dar nu “mofturi” politicieneşti.