Şi-o fi punând alţii parole din 12 caractere, însă actualitatea din Republica Moldova zice că utilizatorii acestei ţări de regulă îşi pun parole simple, iar rudele sau apropiaţii au cele mai mari şanse să le ghicească.
Conştiinţa îmi zice că 75-85% din utilizatorii internet ai Moldovei folosesc doar o singură parolă pentru toate autentificările pe care le fac în mediul online. Un fel de parolă universală, fără drept de reînnoire, excepţii sunt atunci când: vecinul a tras cu ochiul şi probabil a depistat primele litere, sau o altă excepţie e atunci când parola se uită şi se reînnoieşte.
Oameni puţin mai avansaţi în domeniu folosesc parola universală pentru site-uri mici. Folosesc altă parolă pentru reţele sociale, spre exemplu şi o parolă unicat pentru e-mail. Ştiţi voi, că cu ajutorul mail-ului restabileşti cu uşurinţă parola, aşa că acest tip de utilizatori sunt mai atenţi la capitolul securitate. Astea sunt persoanele care fac parte din procentajul rămas.
Şi să revenim la conţinutul parolelor. Prima parolă care ar trebui de încercat e data zilei de naştere. Oare mai frumoasă zi ca atunci este? Nu, probabil şi ăsta e motivul pentru care o sumedenie de parole sunt alcătuite din 6 sau 8 cifre (150694, 1451987).
V-am zis mai sus că rudele pot ghici mai uşor parolele. Aşa că dacă secretul nu e chestia cu ziua de naştere, atunci încercaţi ziua surorii mai mici, a părinţilor sau a persoanei iubite. Şi tot dacă nu a mers data zilei de naştere, o alternativă ar fi Prenumele. Nu, nu e vorba de prenmele persoanei care stochează parola, e vorba de, şi i-ar revenim.. prenumele vreunui prieten, frate, iubit(ă) (ionel, ionut, vasilica).
Numele vreunei activităţi, numele instituţiei în care activează individul cu parola, numele hobby-ului – la fel, sunt variante puse în practică de utilizatorii noştri (fooootbal, provaider, prezident). O altă deprindere sunt cuvintele din limba engleză: de regulă, adjective (beautiful, circular).
Să nu ne criticăm dur. Probabil nu iubim să ne complicăm sau cu memoria stăm prost. 