Franţa şi cetăţenii ei, cei mai vocali (în vorbă, nu şi în faptă) când vine vorba de drepturile omului, în speţă ale minorităţilor, şi-au pierdut cu siguranţă dreptul de a se mai pronunţa în privinţa drepturilor rromilor mult timp de acum înainte. Dar mai ales să dea altora lecţii de integrare a acestei etnii în ţările lor de origine. Pentru că ei nu au reuşit să se descurce cu câteva mii (poate maxim câteva zeci de mii), în schimb le cer (sau cel puţin le cereau până mai ieri) socoteală altor state pe teritoriul cărora locuiesc milioane de rromi, că nu-şi onorează obligaţiile, că le încalcă drepturile acestora, că nu-i integrează în societate. Acum şi-au pierdut dreptul de mentor spiritual în această privinţă şi cred că orice ţară poate să înjure Franţa instantaneu când aceasta, în aroganţa ei nemărginită, va încerca să se producă pe post de arbitru moral. Pentru că o merită cu prisiosinţă. Franţa flecară a decis să expulzeze rromii în ţările de origine, exasperată de problemele pe care le creează aceştia populaţiei locale. Majoritatea absolută a francezilor susţin cu încântare măsurile drastice ale premierului lor, fericiţi că vor scăpa de taberele rromilor, de rromii care le provocau doar probleme şi care refuzau sau erau incapabili, după cum susţine chiar fiica adoptivă a premierului, să se integreze în societatea franceză.
Deci cred că nimeni nu mai are dubii că Franţa e o palavragioaică care şi-a pierdut, moral, un drept – de a condamna politicile discriminatorii ale altor state vizavi de rromi sau de a se produce, de la distanţă, în calitate de avocat al acestora. Dacă n-a reuşit să se descurce cu un număr relativ mic de persoane din această etnie, la cât de mare şi puternică e Franţa, dacă n-a reuşit să-i integreze, atunci să fie bună şi să nu ceară imposibilul de la alţii.
