În mediul rural, produsele alimentare sunt comercializate fără respectarea normelor igienice şi a standardelor de calitate, consumatorul fiind nevoit să cumpere produsele expirate şi la preţuri exagerate pentru că nu are de ales.
termenul de valabilitate
foarte multe produse alimentare expuse spre vânzare în magazinele săteşti nu au un termen de valabilitate sau nu au indicat numele/datele de contact ale producătorului, iar oamenii nu ştiu unde şi cum să se plângă atunci când cumpără produse expirate. atunci când consumă produse alterate, cetăţenii preferă să se lecuiască individual şi sa nu mai cumpere de la acel magazin. atât. nu le pasă că mulţi consăteni ar putea să se intoxie şi ei dacă nu scriu plângere pe proprietarii magazinelor.
preţul produselor
în magazinele săteşti poţi fi păcălit nu doar cu produse expirate sau comercializate ilegal (fără a şti provenienţa şi calitatea mărfurilor) ci şi la preţul produselor. vitrinele sunt pline cu produse gata ambalate, adică puse în pungi de plastic. pe ele nu scrie cât costă la kilogram ci cât costă acel pachet. când întrebi cât cântăreşte, vânzătorii, mai toţi, se arată surprinşi, se fac a vedea prin caiete, apoi îşi amintesc – da, are 300 de grame, sau da, are 250 şi tot aşa. când faci un calcul elementar poţi vedea că cei din sate plătesc un produs alimentar cu preţ dublu sau triplu, fără a avea vreo garanţie că va supravieţui după ce consumă produsele respective.
bonul de casă
în ultimii ani, nu am găsit decât 10-15% din magazinele din mediul rural să aibă un aparat de casă funcţional. cât de legală este comercializrea produselor la astfel de magazine?
de ce administraţia, centrală şi locală, nu face verificări?