Pe blogul lui Gheorghe Erizanu a fost postată o povestioară înduioşătoare despre premierul Filat şi despre mojicii de ţărani, care nu s-au implicat, ca primul, în salvarea propriilor bunuri, a localităţilor natale. E destul de ciudat să-i faci imagine gratuită unui personaj aflat la putere, oricât de simpatic ar părea, şi să-i înjoseşti pe nişte omuleni, şi aşa aflaţi destul de jos în ierarhia socială, care duc o viaţă total lipsită de confort. Să fie ei, ţăranii vinovaţi, că Filat a urmărit să-şi crească reitingul cu orice preţ? Ţăranii nu dau o dată sau de două ori cu sapa de pământ, numai în faţa camerelor de filmat. Ei fac munca asta toată viaţa, cât pot merge pe propriile picioare. Mă îndoiesc că guvernarea, de orice culoare ar fi ea, s-ar fi implicat prea mult în problemele sinistraţilor dacă ar fi trecut de anticipate.
Şi Gheorghe Erizeanu a mai comis o greşeală gravă de stil, propunându-ne o variantă, cică a ţăranilor, stridentă, falsă, neplăcută pentru auz. Ţăranii basarabeni nu prea folosesc verbul “a reuşi”. Ei îl preferă pe “a dovedi”, chiar dacă comit o greşeală de exprimare. Dar aşa au învăţat ei de mici să folosească limba, aşa se exprimă comunitatea, n-avem decât să acceptăm inevitabilul, să fim puşi în faţa faptului împlinit.
Deci, voi interveni un pic în povestea idilică, puţin eroizantă a blogherului Erizanu, ca să o fac un pic mai credibilă, mai naturală şi firească. Ţăranii nu spuneau printre dinţi privind indiferenţi la calvarul lui Filat, la jertfa lui titanică “Nu reuşesc, blea”, ci “Nu dovedesc, blea” sau şi mai “corect” “N-a s’ dovideascî, blea”.