În opinia mea, problema cea mai gravă pentru statul moldovenesc este corupţia. Deşi ziarele, politicienii, societatea se cramponează de probleme identitare, de evenimente istorice interpretate tendenţios şi în favoarea lor de statele mari şi hrăpăreţe care au şi scris istoria după bunul lor plac, totuşi anume corupţia ar trebui să fie în vizorul întregii societăţi. Pentru că nu putem sacrifica la nesfârşit prezentul în favoarea trecutului. Cu părere de rău, nu e aşa. După câteva zile ori săptămâni de discuţii (doar) pasionale pe marginea unui scandal de corupţie, neurmate şi de acţiuni din partea organelor de resort ale statului, atenţia publicului este deviată subtil spre alte chestiuni gen referendumul, embargoul rusesc, sinistraţii, comuniştii etc.
Spre deosebire de anii trecuţi, când politicienii făceau o pasiune să pălăvrăgească despre corupţie, însă doar la modul abstract şi fără o ţintă concretă, ca despre un eventual bau-bau din dulap, acum, când au apărut şi nume concrete, se pare că toţi politicienii au cam luat apă ‘n gură şi nimeni nu mai pretinde că am fi loviţi de flagel. Nici măcar partidele extraparlamentare. Să înţeleg că ele nu vor avea cu cine lupta în noul legislativ, dacă reuşesc să treacă pragul electoral? Deci au cam luat toţi apă ‘n gură, pentru că e destul de periculos să facă presupuneri despre gradul de coruptibilitate a unui funcţionar, politician sau funcţionar public. Pentru că se pot trezi cu dosar penal şi cu mulţi ani de puşcărie. Mai ales că cei vizaţi au totul la îndemână, şi bani şi pârghiile juridice necesare, ca să-şi calmeze oponenţii.
Poate de aceea, politicienii s-au avântat spre alte probleme de rezolvat, care nu prezintă riscuri prea mari. Cum ar fi, de exemplu, problema identitară. Sau condamnarea unui pact. O cale uşoară, bătătorită deja, de a acumula capital politic şi chiar statut de erou al naţiunii. Chiar dacă acţiunile, decretele le sunt şterse dispreţuitor, cu buretele de o instanţă sau alta a statului. Ce mai contează? Sceneta a fost jucată cu succes în faţa publicului şi şi-a îndeplinit rolul.
Deci, n-ar mai trebui să ne surprindă că politicienii se înghesuie să se arate neliniştiţi cam de aceleaşi probleme (gen pactul Molotov-Ribbentrop), cu pretenţia de a le soluţiona. Că doar n-or fi săraci cu duhul să insiste pe ingratul subiect al corupţiei, unde se pot arde. La modul cel mai direct.