Veterinarul-şef al ruşilor e de o neobrăzare ieşită din comun. E un veterinar imperial. La ei şi femeile de serviciu sunt arogante. Într-o înstituţie moldovenească de tip sovietic, o dereticătoare rusofonă discuta de la egal la egal cu şeful moldovean, şi neapărat în rusă. Situaţia s-a perpetuat în timp, şi am fost martor în carne şi oase la câteva scene de acest gen, când o dereticătoare soioasă, cu instrumentele ei de muncă la fel de jegoase – o căldare ruginită, plină cu apă înămolită, o cârpă zdrenţuită - discuta cu o ţinută mândră, pe un ton autoritar cu şeful ei. Dacă n-aş fi cunoscut ce poziţii ocupă respectivii în ierarhie instituţiei, aş fi putut jura că ea e şefa, iar el – subalternul.
Cam aşa se strofoacă şi veterinarul Rusiei la conducerea moldavă in-corpore, de parcă ar avea-o în subordinea sa directă. Îşi permite să facă judecăţi despre starea psihică a guvernanţilor moldavi, să le pună la îndoială raţiunea. Şi nimeni nici nu se gândeşte să-i dea un răspuns pe măsură. De genul: “Ho, ciobanule (sau doctorule de animale), vezi că ţi-ai depăşit atribuţiile! Poate te întorci la vocaţia ta adevărată, în lumea familiară ţie, a necuvântătoarelor, să faci acolo judecăţi de valoare?”.
