Directorul IMAS-ului a declarat public că au fost ameninţaţi şi că operatorilor de la această instituţie li s-a cerut să falsifice datele respondenţilor, dar că nu dau nume. Mai mult, nu au publicat şi rezultatele privind intenţia de vot a alegătorilor. Şi noi ce trebuie să facem acum? Să-i privim cu admiraţie? Măcar conştientizează că-şi pierd credibilitatea dacă le fac jocul celor care i-au hărţuit ori şantajat? Că mai bine tăceau, dacă tot se tem să dea numele agresorilor? Unicul motiv care i-ar disculpa ar fi că ţin în secret numele vinovaţilor pentru investigaţiile ulterioare ale procurorilor, care ar urma să fie iniţiate pe marginea cazului. Altfel, nu văd de ce-ar mai trâmbiţa dacă tot le-au făcut indirect jocul prin nepublicarea în totalitate a rezultatelor şi prin tăinuirea numelor mafioţilor. Sau poate că au urmărit doar să producă o ştire de senzaţie, să ne ţină în suspans? Ei bine, în cazul meu n-au reuşit. Am rămas doar cu o stare de iritare şi mi-am pierdut încrederea în ei. Pentru că sunt laşi ori şantajabili. Le-aş recomanda să-şi lasă baltă afacerea şi să treacă la alt business Să-şi găsească un alt job, care ar presupune păstrarea cu străşnicie a oricărei informaţii de interes public. Se pare sunt predestinaţi pentru asta.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI