Intr-un stat, echilibru dintre puteri presupune controlul unei puteri asupra alteia. Or in momentul in care se ajunge la bicefalie la nivel de executiv, asta nu se mai cheama echilibru de puteri, da lupta intre puteri. Spre exemplu Franta, unde si presedintele si prim-ministru sunt institutii destul de viizibile, se confrunta in asa zisele perioade de coabitare dintre presh si prim-ministru din doua tabere, cu o mare confruntare intre cele doua personaje. Parlamentul este sters si practic nu hotaraste mare treaba. Amu se incearca reforma acestui sistem strutocamila semi-prezidential, prin conferirea mai multor puteri parlamentului – este totusi o institutie democratic aleasa, -bine, ca si presedintele de altfel, spre deosebire insa de guvern,- dar care are calitatea, in comparatie cu presedintele, de a fi un FOR de discutii, si asta garanteaza o mai adanca reflectare asupra problemei, sau o mai cumpatata ..moderatie inainte luarii oricarei decizii, in primul rand din cauza caracterului sau ..cantitativ- este mai grea, si deci poate mai cumpatata luarea deciziilor intr-o asamblee, decat de catre un `presedinte PUTERNIC`, vajnic si nujnic, nu-i asa..?? Alta metoda de combatere a coabitarii intre presh si prim-minstru este organizarea alegerilor parlamentare, care degajeaza majoritatea necesara formarii guvernului, si a alegerilor prezidentiale in aceiasi zi spre ex. Asta garanteaza o mai mare probabilitate ca si la presedintie si la guvern sa ajunga oameni din aceeasi tabara. Este putin probabil ca optiunea electorala majoritara la un moment dat sa fie pro-partidul eventualului prim-minstru si in acelasi timp!! pro-partidul eventualului presedinte. In felul asta se poate asigura coincidenta partiinica si la guvern si la presedintie, ca preshu si prim-ministru sa fie din aceeasi tabara.
Deci, ne mai luand in consideratie faptul ca majoritatea sistemelor de guvernare vestice sunt republici (monarhii) parlamentare, pana si Franta, care prin sistemu ei semi-prezidential, ramanea sa faca o usoara nota discordanta, se angajeaza si ea pe calea reformei catre un sistem mai degraba parlamentar.
Da noi ce facem?? Nu doar ca facem exact invers. Pana la urma nu asta ii cel mai grav. Nimeni nu a spus ca tre sa fii ca toata lumea si mai ales nimeni nu spune ca sistemul parlamentar este MAI BUN decat un sistem prezidential sau semi=prezidential. Fiecare tara, in functie de o anumita traditie institutionala o sa-si amenajeze sistemul cum ii mai bine. Or , asta ii marea problema legata de `Reforma` care ni se propune: ea este facuta teap-leap, este negandita, si serveste doar interesului de moment al Aliantei= alegerea presedintelui. Cica deblocarea crizei constitutionale… Care, reamintesc, nu-i decat o criza politica. Si ma intorc la intrebarea de la care am pornit: cine le garanteaza lor ne-alegerea unui presedinte-inamic prim-ministrului si majoritatii parlamentare??
Si sa vezi in Franta dezbateri, sa vezi acolo profesori eminenti in comisia de reforma! Aia REGANDESC sistemul. Noi il carchim. Asta ii diferenta.
- Voichiţa Albertovna Einstein