S-a scris mult pe marginea tragediei întâmplate la una din maternităţile din Bucureşti, unde un incendiu a luat viaţa a 5 bebeluşi, se pare din cauza neglijenţei angajaţilor de la instituţia în cauză. Mai recent, pe prim-plan s-au produs anchetatorii. Unul din ei s-a evidenţiat în mod deosebit, prin maniera neobişnuită în care a interpretat un element al investigaţiei. Cică, el ar fi depistat producerea unei minuni. Şi pe ce credeţi că îşi sprijină raţionamentul? Nimic mai simplu! Pe ideea că o iconiţă a rămas întreagă în unul din pătucurile total carbonizate. Într-adevăr, e o adevărată minune să ardă un copil, iar iconiţa să rămână vie şi nevătămată. Închinaţi-vă imediat şi bateţi mătănii. Că e iconiţă fuckătoare de minuni.
Cum credeţi, cam cât de amoral tre’ să fie un anchetator ca să proclame o nenorocire care a lovit mai multe familii drept minune? Nu sunt specialist în moralitate versus amoralitate, avem cadre special pregătite în acest domeniu, blogheri creştini care sunt cei mai potriviţi pentru o eventuală evaluare, cei mai avizaţi în acest plan. Eu nu fac decât să mă minunez de raţionamentele unui angajat al unei instituţii de stat care e capabil de astfel de concluzii. Din punctul meu de vedere, un anchetator ar trebui să-şi dosească habotnicia, să fie cât mai discret când vine vorba de probleme considerate tradiţional drept intime. Vă imaginaţi ce concluzii ar putea trage un anchetator bigot pe marginea unei crime în care sunt implicate probleme religioase, de etică tradiţională. În ce direcţie ar înclina balanţa, cum s-ar răsfrânge credinţele lui asupra mersului anchetei, dacă superstiţiile pe care le împărtăşeşte eclipsează cazul investigat.
Minunea într-adevăr e mare. În sec. XXI să avem parte de astfel de declaraţii din gura unui anchetator… Adevărat balamuc..