La emisiunea de aseară “Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV, Serafim Urechean se dădea mare erou. Ne povestea cât de tare a fost el persecutat de comunişti. Apoi, mărinimos, cu gesturi largi, acest politician masiv s-a instalat pe sine, partidul său şi AIE pe poziţia de misionari care au eliberat poporul, care i-au permis să se exprime liber. Şi vorbea atât de inspirat şi cu atâta pasiune, încât practic mă convinsese că el şi cu AIE ne-au dăruit libertatea. Nu tinerii care au ieşti în stradă să protesteze în aprilie 2009, ci anume actualii guvernanţi, setoşi de libertate şi democraţie.
Mai contează după toate sacrificiile pe care le-au suportat Urechean şi Kompania, micile păcate pe care le-au comis ulterior? Că au târât cu sine în Parlament deputaţi care se opun schimbării, că a numit în funcţii-cheie în organele judiciare sau de forţă persoane care au cel mai puţin în comun cu reforma, cu noul, democratizarea şi integrarea europeană? Categoric nu! Doar ei sunt cei ce ne-au dăruit libertatea!
Nu ştiu de ce, dar alde Ghimpu, Filat, Urechean şi Lupu cred că pot să ne prostească la nesfârşit, abătându-ne atenţia de la problemele cu adevărat importante şi propunându-ne în loc probleme scoase din burtă sau supte din deget (de la mâna AIE). De ce ne-ar păsa nouă la o adică de cât de bine se împacă componentele Alianţei, de parcă am avea noi de pierdut ceva, nu deputaţii din Parlament. De ce Ghimpu se simte obligat să ne liniştească asigurându-ne de calitatea superioară a betonului din care e format Alianţa, de parcă vieţile noastre ar depinde direct de soarta aceste coaliţii impotente. Personal, mă interesează mult mai mult scandalurile de corupţie tratate cu dispreţ şi indiferenţă de guvernanţi, în maniera Opoziţiei comuniste de altfel (ciudată blazarea acesteia, nu credeţi?). La fel, rămân rece şi la isteria produsă de apropiatul referendum, care şi el nu va schimba absolut nimic. Adică trebuie să mă agit cu toată fiinţa mea, să mă rog şi să bat mătănii ca pe tron să urce Lupu? Despre care Ghimpu vorbeşte în ultimul timp cu pioşenie. Cică ar merita fotoliul de preşedinte, după toate sacrificiile lui.
Deci, cum era şi de aşteptat, poiticienii şmecheri care au ajuns la guvernare în urma evenimentelor din aprilie 2009, deşi n-au mişcat un deget în acest sens, care tremurau ca nişte elevi speriaţi în faţa lui Voro când acesta le cerea socoteală, se comportă acum ca nişte mesia, ca cineva care ne-a adus libertatea pe care riscăm s-o pierdem dacă nu le facem jocul. Profitori care n-au penalizat pe niciun criminal din aprilie 2009 sau vreun infractor economic de rang înalt, care n-au anihilat niciun clan mafiot, care n-au reformat ţara, ne ţin acum în suspans, ameninţându-ne că riscăm să ne pierdem libertatea, democraţia dacă se supără şi îi lasă pe comunişti să revină.
Într-un final, cam asta le voi declara. La referendum, dragi politicieni democraţi şi liberali (doar în vorbe, nu şi în faptă), categoric nu merg. Nu sunt sigur că voi participa şi la alegeri. Dacă nu faceţi altceva decât să ne speriaţi cu revenirea comuniştilor, dar cărora le protejaţi infracţiunile şi cadrele cu devotament, atunci n-aveţi decât să vă votaţi voi înşivă şi toţi cei ce acceptă să vă poarte spaghetele pe urechi. Pe mine nu contaţi. Eu mă spăl pe mâini.