Dacă mai continuă scandalul, voi veni şi eu cu dezvăluirile mele. Dar sper să încheie cât mai curând, ca să nu fiu nevoit să le divulg. Pentru că ştiu tare multe. Dar nu spun nimic deocamdată. Pănă o să-mi crape răbdarea. Pentru că sunt informat şi cunosc dedesubturile problemei. Poate că va învinge în cele din urmă raţiunea şi bunul-simţ al băieţilor care au pornit zarva, pentru că scandalul trebuie să se termine cât mai curând. Îîîîî în judecată. Altfel tot ei o să sufere. Pentru că eu cunosc tare multe. Şi despre ei, şi despre scandal. Dar deocamdată voi păstra tăcerea. Poate le vine mintea la cap. Cine mai face primul milion în Moldova, ca ulterior să nu poată fi şantajat? O ştiu încă de pe timpurile când eram locotenent-colonel la Ministerul Securităţii Naţionale. Asta, fie vorba între noi, e o informaţie, nu şantaj. Dar, în fine, mai multe n-o să spun. Mă opresc aici. Chiar dacă ştiu tare multe. Să nu creadă ei că dacă tac, atunci nu ştiu nimic.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI