Căderea cabinetului Tăriceanu II/III şi posibile consecinţe asupra Republicii Moldova

Ieri, la Bran, sub un auspiciu prielnic montan, Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, anunţa că până pe 10 septembrie PSD va depune o moţiune de cenzură. Dar, cel mai important lucru se referă la faptul că PSD anunţă o posibilă preluare a puterii executive. Nu sunt cunoscute toate argumentele plauzibile unei asemenea decizii, însă, deja efectul „consilierilor străini” este vizibil – deţinând guvernarea, PSD va avea iniţial tendinţa de creştere în sondaje şi apoi de a se menţine (a se vedea perioada 2000-2004). La prima vedere, pare a fi o strategie de captare a opiniei publice. În realitate, PSD-ul încearcă să recupereze din ceea ce a pierdut. Din senin şi şocant pentru opinia publică, Mircea Geoană adoptă un comportament din ce în ce mai agresiv. De exemplu, ieri seara, acordând un interviu în direct postului Realitatea TV, pe fundalul unui meci de fotbal, Mircea Geoană refuză să mai răspundă la întrebările (mai degrabă arogante) ale jurnalistei şi părăseşte platoul de filmare. Eu, cel puţin, am rămas pentru câteva clipe perplex, dar şi intrigat. Asistăm la schimbarea de tipul: de la un Mircea Geoana molatic şi manevrabil la un personaj politic hotărât şi ager. Este o schimbare remarcabilă: ceva a început să funcţioneze în PSD. Acest lucru este spre binele politic al României: consider că în viitor abordarea bipartidistă (un posibil PSD şi PD) cu alternanţe consecutive are mai multe şanse decât un multipartidism disociat. Deci, în toamnă, înainte de alegerile europarlamentare se pare că va exista un guvern monocolor PSD sau, cel puţin un cabinet, multicolor cu o componenţă PSD în poziţiile cheie.
Dar, revenind la întrebarea cuprinsă în titlu, trebuie să identificăm posibile consecinţe asupra Republicii Moldova în cazul plecării cabinetului Tăriceanu şi instalării unui cabinet monocolor sau multicolor cu sau fără PSD la cârmă. La moment am gândit trei consecinţe ipotetice pe care le voi enunţa în cele ce urmează.
O primă consecinţă imediată se va referi la alocarea într-un ritm mai lent şi reanalizat a fondurilor anunţate de Guvernul României pentru ajutarea Republicii Moldova în vederea combaterii efectelor secetei. Pentru moment a fost anunţată suma de 200 milioane euro, dar care în mod factual încă nu a ajuns să fie aprobată de către Guvern. Promisiunea oficialilor guvernamentali enunţă o sumă de peste un miliard de euro – posibil că aceşti bani vor fi alocaţi în câteva tranşe. În cazul în care va veni un nou cabinet, atunci procesul alocării va fi reanalizat şi atent monitorizat .
O altă consecinţă se va referi la schimbarea atitudinii faţă de Guvernul Republicii Moldova, pe de o parte, şi faţă de partidele politice partenere, pe de altă parte. Dacă în cabinetele Tăriceanu I, II (plecarea PC sau grupului Voiculescu) şi III Chişinăul era văzut ca pe un bazin electoral – în această direcţie generându-se, mai degrabă, promisiuni populiste neîndeplinite (a se vedea cazul cetăţeniilor sau vizelor), atunci în cabinetul viitor promisiunile vor trebui să fie realizate în realitate. Argumentul electoral primează în faţa argumentului istoric sau a celui etnic – şi în această linie trebuie să interpretăm în viitor politicile Bucureştiului la adresa Chişinăului. Cazul de la Iaşi privind deschiderea de către PD a unui birou de consultanţă cu cetăţenii din Republica Moldova, care va fi oferit PPCD-ului din Republica Moldova, devine unul de exemplificare şi pentru alte partide. Dacă PD-ul din România şi-a găsit partenerul politic, în cauza PPCD-ului, atunci şi PSD-ul îşi va găsi un partener viabil către care se va canaliza tot sprijinul politic şi posibil a sprijinului cu resurse. Acest partener al PSD-ului posbil că va fi nu neapărat de sorginte social-democrată. Până în anul 2006 PPCD-ul a jucat un rol monopolist de captare a resurselor provenite de la bugetul de stat din România, chiar dacă s-au perindat guverne multicolore, monocolore sau tehnocrate. Prin noul cabinet sau noua conjunctură, în viitorul apropiat, PPCD-ul va aspira din ce în ce mai puţine resurse, cedând locul altor contracandidaţi, care vor fi pe potriva politicului dâmboviţean.
O a treia consecinţă se va putea observa în sensul presiunilor externe asupra cooperării regionale. Viitorul cabinet post-Tăriceanu va trebui să gestioneze extrem de atent criza politică şi socială din Republica Moldova pentru a aplana posibilele efecte care se pot transfera către România. De aceea, politicile adresate Republicii Moldova nu vor mai putea fi de natură ideologică, ci mai degrabă axată pe cauzalităţi. De exemplu, minimizarea efectelor secetei va conduce la elaborarea unor politici bilaterale de migraţie sezonieră a forţei de muncă, poate chiar şi a unor proiecte bilaterale privind construcţia instalaţiilor de irigare în teritoriul bazinului râului Prut. Faţă de cabinetele precedente, viitorul cabinet va beneficia din ce în ce mai mult de instrumentul comunitar de cooperare transfrontalieră. Totodată, viitorul cabinet, prin includerea unor tehnicieni remarcabili în domeniul integrării europene, ar putea să promoveze ideea unei zone extinse de cooperare transfrontalieră şi regională, gen Parteneriatul Euro-Mediteranian / Procesul Barcelona. Un asemenea tip de cooperarea regională va schimba în totalitate platforma şi instrumentele de cooperare dintre România şi Republica Moldova. În acest sens, aspectele istorice, lingvistice şi ideologice for fi doar de fundal şi nu vor marca direcţiile de politici.
Pasajele de mai sus sunt ipotetice. Posibil ca jocul politic să conducă către noi alegeri parlamentare anticipate, realizate concomitent cu cele europarlamentare. Ipotezele pot să devină fapte reale, ori ba. Oricum, în lunile care vor urma, politica Bucureştiului faţă de Chişinău îşi va schimba simţitor adresabilitatea: relaţionarea în tranziţie va căpăta cealaltă faţă a lui Ianus.


Poza este preluată de pe site-ul