E fraza pe care o poţi auzi adesea din partea şoferilor de microbuse din satul Ulmu. Conform orarului de circulare, şi a drumului trasat, toate microbusele de pe ruta Ulmu-Chişinău care circulă între orele 7 şi 11 sunt obligate să treacă prin centrul raional. Aşa ori altfel, însă, dacă la orele matinale (7.30, 8.35, 9.15 ) se trece fără probleme sau conflicte adiacente, păi microbusele care pornesc la 9.40 şi 11.00 fac foarte des abatere de la această regulă simplă. „La Ialoveni avem?” – e întrebarea pe care o poţi auzi destul de des dacă te afli la ora menţionată în maxi-taxi. „Dacă e numai unul nu mai trecem”, „Hai, bre, că eşti flăcău, înţeleg dacă zicea o babă..” – cam acestea sunt replicile de care te poţi ciocni atunci când spui că ai nevoie să mergi la Ialoveni. Fie că e determinat de lăcomie, sau de avaritate, de a nu pierde câteva sute de grame de combustibil, dar acest fapt e unul care derajnează constant locuitorii satului şi cu care aceştia se ciocnesc practic zilnic. Cred că nu e în atribuţiile şoferului să aprecieze cum m-a făcut mama („Hai că nu te-o mai făcut mă-ta pe scaun sau în „marşutcă”(din rusă: microbus)”) ci pur şi simplu să conducă maxi-taxiul şi să transporteze pasagerii, care achită pentru călătorie nu pentru reproşuri.
Un călător