Deseori am pus sau am răspuns la întrebarea: ce fel de femei îţi plac? (Iar sună homo). Reformulez. Care este idealul frumuseţei feminine? Şi eu aveam un răspuns clar şi exact: brunetă, păr lung, chip blînd, zîmbet larg cu tot cu gingii şi multe alte atribute.
Azi, şi de ceva timp încoace, mi-am schimbat viziunea, am un alt ideal.
E cea mai feminină, poartă rochiţe cu talii înalte şi uneori colănaşe cu fundiţe, se mişcă lent, e plină de viaţă, adică vieţi, e de o bunătate dumnezeiască ce i se citeşte pe chip, iar chipul radiază...e fericită! E însărcinată!
Şi nu le înţeleg! Jur că nu le înţeleg cînd se consideră urîte, grase şi umflate. De ce privesc burtica ca pe o inflamaţie cînd anume burta le face extrem de senzuale! Şi nu e vorba de metafore..eu le găsesc incitante cu burticile lor bogate, purtînd dragoste şi viaţă înlăuntrul lor.
Sunt cele mai frumoase purtîndu-şi mîinile fin peste trup în mîngîieri. Ele nu-şi văd zîmbetul dăruit florilor şi ierbii, ele nu îşi aud vocea maternă ce le creşte din plămîni...ochii ce rîd, pînă şi oboseala lor e una atît de smerită, de îngrijorată, de cuminte...
ele sunt mame.
