Am mulţi prieteni din Basarabia care au reuşit să vină începând de săptămâna aceasta în România, câştigând concursul de clipuri video şi aplicaţii multimedia cu tema “De ce iubesc România”. Mulţi dintre ei au trecut cu aceasta ocazie Prutul pentru prima oară şi m-am bucurat nespus, mai ales că în taberele astea destinate “românilor de pretutindeni” vin oameni pe bază de PileCunoştinţeRelaţii. În sfârşit veneau oameni pe bază de merite

Eeeei, lucrurile nu stau aşa de bine, sunt foarte iritat de felul în care sunt trataţi prietenii mei de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei. În prima zi, miercuri, îi aşteptam un grup de mărişor în Bucureşti dar nu am putut să îi întimpinăm, din simplul motiv că nimeni dintre cei desemnaţi să le coordoneze vacanţa nu vroia să le zică unde vor sta, sau unde opreşte autocarul. Iar ei au ajuns la ora 22.00.

Coordonatorii lor sunt câţiva oameni speriaţi din Basarabia, probabil angajaţi de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Ei bine – motivul principal pentru care scriu acest articol – aceşti oameni suferă de un sindrom, nu ştiu ce nume are dar ştiu cum se manifestă. Totul porneşte de la combinaţia factorilor frică, slugărnicie şi incompetenţă.

Rezultatul este unul de care ne lovim zi de zi în societatea noastră: oameni nepricepuţi care încurcă mai degrabă decât să ajute.

Bun, să vă povestesc ce s-a întâmplat: azi copii au fost plimbaţi toată ziua prin Bucureşti cu autocarul, în mare parte prin cartierele Giuleşti şi Tei, poate pentru a le prezenta atracţia turistică numită “traficul din capitală”. Cum în programul zilei era trecut “turul Bucureştiului”, când au întrebat de ce nu văd “mai multe obiective culturale şi turistice din Bucureşti” cum li se promisese, li s-a spus să se uite bine pe geam până ajung la restaurant, în cartierul Tei, lângă Bamboo, că doar şi ăsta e Bucureştiul. De fapt “ghizii” nu cunoşteau oraşul, şi pentru a nu se mai complica, au decis că orice altă activitate în afară de mers la domnul ministru-mâncare-somn “nu se permite”.

Am mers după masa de seară la ei, să îi iau eu să le prezint Bucureştiul. După multe tratative cu zbirii, am reuşit să îi iau, deşi parcă majoritatea din ei era majori şi puteau să facă ce doresc, fără aprobarea cuiva. Am fost cu ei în Bucureştiul vechi, le-am arătat câte puţin din Bucureştiul frumos, de care noi ca băştinaşi deseori uităm. I-am dus înapoi la cazare la ora 23.18, cu 18 minute mai târziu decât am anticipat, motiv pentru care doamna Rodica Josan (cred că aşa o cheamă) mi-a spus că altă dată nu vor mai fi lăsaţi să iasă din programul stabilit de ea.

Aceeaşi doamna era în prealabil aşa de umilă, spunând că ea nu poate să pună întrebări cu privire la program, pentru că şi aşa participanţilor li s-a făcut o mare onoare că au putut veni în România.

Alooo, tanti Josan, copii ăştia au câştigat pe meritul lor un concurs şi puteau să vină şi din ultimul sat din Kenya, au tot dreptul din lume să ştie ce vor face în următoarea oră/zi/săptămână, rolul tău acolo e să le spui. Tot la fel de umili, “ghizii” basarabeni încercau să facă pe câştigătorii concursului să se îmbrace cât mai frumos, în pantaloni scurţi nefiind “permis” pentru că a doua zi trebuiau să se vadă cu ministrul secretar de stat Eugen Tomac.
De ce să se îmbrace copii frumos, când lor li s-a promis că vor avea parte de ceva plătit de statul român şi s-au trezit că trebuie să-şi plătească singuri drumul până la graniţă (120 de lei moldoveneşti)? Plus că am cam trecut de vremurile cu “roacăre, partidul te vrea tuns”, fiecare se îmbracă cum crede de cuviinţă.
Alooo, tanti Josan, eu şi prietenii mei le-am făcut copiilor prezentarea Bucureştiului, ţi-am făcut ţie munca pe care nu ai reuşit să ţi-o faci cum trebuie, pentru asta nu trebuie să te umfli în pene că am întârziat să îi aduc cu 18 minute, de parcă le-a impus cineva când au venit în concurs că trebuie să fie la culcare la o anumită oră.

Voi ce părere aveţi, credeţi că pe doamna asta cele 18 minute au deranjat-o aşa de mult sau faptul că trebuia să-şi manifeste autoritatea ei de “şefă”?

M-a iritat rău imbecilitatea umană în seara asta încât o să mă duc şi la Sulina, săptămâna viitoare, să văd cum sunt trataţi prietenii mei. Vreau să văd dacă Departamentul ăsta al Românilor de pretutindeni îşi face datoria, sau se foloseşte Eugen Tomac de nişte copii ca să dea bine în poze. Cum au mai fost cazuri, de exemplu nu au putut pleca la ora convenită din Chişinău pentru că prim-ministrul Moldovei, Vlad Filat a trebuit să le dea binecuvântarea şi să se pozeze alături de ei. Am auzit, de exemplu,că în aceste tabere sunt băgaţi ca “voluntari” (de fapt o altă formă de a numi o vacanţă “binemeritată” în Deltă pe banii statului român) membrii ai unor asociaţii de basarabeni stabiliţi în România precum OSB sau ATB a căror singur merit e că au făcut campanie electorală Elenei Băsescu la europarlamentare. Dar poate vroiam să fiu şi eu voluntar, a existat vreo aplicaţie deschisă publicului larg?

Aş dori ca toţi care sunt nevoiţi să aibă relaţii cu angajaţi ai ministerelor din România să stea de capul lor pentru a veghea respectarea unor chestii de bun-simţ. Doar aşa scăpăm de slugoii traumatizaţi din ministere, băgând altfel de presiune/teamă în ei.

România, te iubesc! Pe boi nu.