M-a socat articolul publicat in revista comunitatii ruse din Canada „Americanca”, din 20 mai 2010, pe care l-am citit indata ce am aterizat in Toronto. Articolul se numeste „Moldavscaia obscina provintii Ontario (MOPO)” (adica Societatea moldoveneasca din provincia Ontario). Mai jos, sub fotografia mare a unei doamne e scris: “Maria Tonu – Prezident MOPO” si adresarea, scrisa in limba rusa, in care se comunica (voi traduce):
“Stimati concetateni! Va aducem cu bucurie la cunostinta ca noi am fondat societatea moldoveneasca din provincia Ontario, societatea celor ce se trag din Republica Moldova si locuiesc in Provincia Ontario. Sper sa primiti aceasta veste cu mare bucurie si inima deschisa si sa va implicati in activitatea societatii cu fapte concrete”.
Acum haideti sa vedem ce „fapte” are de infaptuit societatea. Anterior, in “Literatura si Arta”, intr-un articol semnat de aceiasi doamna Tonu e scris despre un cenaclu mic, iar in “Americanca” este vorba despre formarea societatii moldovenilor din intreaga regiune Ontario…
Potrivit autoarei, MOPO isi pune in fata inclusiv urmatoarea sarcina: unirea tuturor celor veniti (descalecati?) din Moldova pentru a consolida, dezvolta traditiile nationale, a pastra limba si cultura nationala.
Acum sa meditam putin asupra acestor sarcini. E scris: „pentru a-i uni pe toti cei ce se trag din Moldova”. Bine. Dar, de cind oare rusofonii si-au asumat grija sa-i invete pe moldoveni limba, sa le ajute sa-si pastreze traditiile? Si, principalul, sa-i consolideze? De cind acestea ne-au indragit atit de mult limba noastra cea romina, pe care, aflindu-se aici, in Moldova, zeci de ani, refuza s-o invete cel putin la nivel de comunicare elementara?
Ori poate altul este scopul „obscinei”? Sa se uneasca pentru a pastra acele obiceiuri si traditii, acumulate prin impunere de vechiul sistem sovietic,de „bunelul” Lenin si „tatuca” Stalin, care au inventat o limba noua, numita “moldoveneasca”? Pentru a-i tine pe emigrantii moldoveni din Canada in tarcul lui Voronin si Stepaniuc?
Ori poate cei cu ideea astfel concep traducerea in viata a “Proiectului moldovenesc”, o noua legenda inventata de PCRM pentru a duce lumea in eroare? Vazind ca proiectul nu prea are succes in republica, s-au gindit sa mearga cu propaganda la sutele de mii de moldoveni, alungati anume de comunisti in cautarea unei bucati de piine peste hotare.
De fapt, “Proiectul moldovenesc” a fost inventat in 1924, inainte de formarea RASSM (aceeasi republica fantoma transnistreana, renascuta dupa 1990, de urmasii imperialistilor sovietici).
Acest proiect se realizeaza astazi pas cu pas chiar daca comunistii nu mai sunt la putere in Republica Moldova. Si nu numai in RM. La Moldova 1 International auzi si vezi numai comunitati moldovenesti: in Italia, Germania, Montrea, etc, dar nu se spune nimic despre comunitatile rominilor basarabeni din aceste tari si care uneori sunt mai numeroase si mai active.
Daca acceptam jocul de-a moldovenismul, nu-i exclus ca miine-poimiine sa raminem in genere niste undivizi fara etnie, nerecunoscuti de nimeni ori sa fim calificati ca reprezentanti ai “Marii Rusii”.
Ginditi-va, fratilor! Asa cum suntem: buni, rai – singele apa nu se face!… Sa pastram tot ce-i al nostru si, in primul rind, valorile nationale: limba, alfabetul, tricolorul, traditiile si obiceiurile noastre national-rominesti.
Sa ne unim in jurul acestor valori si nu sub niste lozinci straine, false!
Iacob Istrati, Toronto, Canada, 9 iulie 2010
P.S.: Am scris aceste rinduri deoarece stiu ca saptaminalul CUVINTUL este citit de concetatenii nostri practic pe toate continentele (www.cuvintul.md). Vreau de asemenea sa stiu ce se intimpla si ce gindesc basarabenii nostri care locuiesc in alte tari, cum apreciaza activitatile societatilor conationalilor sositi din R.Moldova. Putem coresponda prin intermediul e-mail-ului cuvintul@api.md şi iacob.cayacu@gmail.com
