Mă învinuia un fan al blogherului creştin că mi-aş fi tras blog doar ca să analizez textele preotului/pastor (îşi zice preot dar, protestant fiind, ştiam că, în conformitate cu titulatura lor specifică, corect ar fi fost să se numească pastor). Nu le înţeleg supărarea credincioşilor, admiratori ai îndrumătorului lor spiritual, de ce reacţionează de fiecare dată de-a dreptul coleric când mă arăt interesat de scriitura lui, deşi credeam că ar trebui să fie invers, că religioşii ar trebui să fie plăcut surprinşi de interesul pe care-l manifest faţă de blogurile lor, articolele scrise pe acestea şi, nu în ultimul rând, de opiniile mele, chiar dacă nu întotdeauna coincid cu ale lor.
De data aceasta, mi-a atras atenţia un text cu o denumire destul de bizară. Nu ştu de ce, dar întotdeauna îi consideram pe credincioşii creştini, indiferent de ramura din care provin, ca pe o mare familie. Înţelegeam conflictele apărute între creştini şi musulmani, de exemplu, mai ales pentru că îi consideram pe ultimii drept religioşi foarte violenţi, care-şi impun cu forţa religia. Dar era de neconceput pentru mine o situaţie în care creştini din diverse ramuri ale religiei lor să nu se poată căsători, de exemplu, pentru că le-o interzice învăţăturile lor religioase. Ei bine, m-am convins încă o dată cât de naiv am putut fi, citind un text în acest sens pe un blog creştin.
O credincioasă îi cere pe cale virtuală blogherului creştin să-i explice dacă e posibilă căsătoria dintre o baptistă şi un catolic, în condiţiile în care respectivii au săvârşit adulter. Preotul/pastorul îi răspunde categoric că nu poate pentru că partenerul ei “nu este un copil al lui Dumnezeu”. Ea fiind o “născută din nou” se poate căsători doar cu bărbat care face parte şi el din “Noul Legământ”. E porunca Domnului. Respectiv, partenerul ei nu este o persoană potrivită pentru căsătorie, şi momentan ei sunt într-o relaţie de curvie. Sfatul care decurge logic din expunerea problemei ar fi întreruperea adulterului şi pocăirea neîntârziată. În caz contrar, blogherul creştin îi promite că va avea parte doar de neplăceri în viitor, fiind judecată de Dumnezeu în regim de urgenţă, nu o dată cu toată lumea. Apoi, în ultimul capitol, urmează o listă cu sfaturi, în care părintele îi mai cere o dată, printre altele, să rupă relaţia cu bărbatul respectiv (catolic), pe motiv că e interzisă de Dumnezeu. Restul poveţelor le puteţi citi singuri pe portalul-sursă, că sunt multe şi nu are rost să le menţionez chiar pe toate.
Deci, în articolul la care am făcut trimitere, am avut viziunea unui Dumnezeu mai aparte, mai special. Ceva în genul unui primar de Pretoria, de acum 30-40 de ani…