Doi metri de bulbuci. Cine dă mai mult?Eu cred că trebuie să ne considerăm norocoşi că avem un politician ca Lupu. Pentru că acum anume el va fi cel ce va soluţiona problema vinului. Şi pe cea a Transnistriei, dacă o să vrea tare. Pentru că ruşii nu negociază chiar cu oricine. Lupu le-a căzut cu tronc la inimă şi dacă electoratul moldav va fi înţelept şi va vota cu el, Moscova ar putea accepta să cumpere o parte din vinurile moldoveneşti blocate în vama lor şi să cotinue negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2. Cât va fi nevoie. Măcar încă 20 de ani de acum înainte dacă trebu’. Deci Lupu este omul potrivit la locul potrivit. Cine ar mai putea să depună de două ori în decurs de două zile flori la acelaşi monument, al ostaşilor eliberatori sovietici, după care să-i numească criminali pe transnistrenii care şi-au apărat casele de armata rusă şi cazacii de pe Don, să se facă foc şi pară la auzul ideii că pe 28 iunie ar fi comemorată Ziua ocupaţiei sovietice etc.? Cu alte cuvinte, Lupu este acelaşi Voronin, doar că cu altă pălărie: mult mai lung, cu ochelari de intelectual, cu accent pseudo-dâmboviţean şi …lista calităţilor lui cam aici se opreşte. Eu nu voi fi chiar atât de dur ca Voronin care l-a caracterizat foarte plastic drept “doi metri de bulbuci”. El a spus-o. Cel lângă care Lupu a activat atâţia ani şi s-a format ca politician. El îl cunoaşte mai bine decât mine, pentru că eu îl văd doar la televizor cum oferă, sobru şi pateric, declaraţii de presă. De ce nu l-aş crede? Cu atât mai mult că Lupu n-a infirmat niciodată afirmaţiile lui Voronin referitoare la cantitatea impresionantă de bulbuci din care ar fi constituit.