Citesc pe un blog mai sofisticat, cu pretenţii, un text despre sensul vieţii. După ce ajung la final, îmi amintesc, nu ştiu de ce, de o scenă. Eram în vizită la o cunoscută. Fiica ei, adolescentă, se plictisea îngrozitor şi tot repeta oftând: “Offf, poţi să-ţi ieşi din minţi de plictiseală”. A tot oftat ea până când, la un moment dat, maică-sa şi-a ieşit din fire, răspunzându-i: “Poţi să-ţi ieşi din minţi? Pune mâna pe sapă şi o să vezi cum o să-ţi treacă. La vârsta ta, eu n-aveam timp de plictiseală, pentru că lucram toată ziua pe deal, la munci agricole”. Adolescenta a tăcut instantaneu. A înţeles că muritul de plictiseală este preferabil prăşitului pe deal, la o arşiţă de +35-40 de grade.
E păcat totuşi că majoritatea basarabenilor chiar nu au posibilitatea să se relaxeze, să se odihnească civilizat. La ţară, copiii muncesc ca nişte sclavi la tutun ori la prăşitul viilor, diverse culturi agricole, iar cei mai privilegiaţi stau acasă, nu ridică un pai de jos, dar se plictisesc de moarte. Basarabeanul nici nu prea ştie cum să se distreze. Evident, cu excepţia celor ce toacă prin baruri şi restaurante banii pe care-i primesc de la părinţii lor din Italia sau aiurea. Dacă asta se numeşte distracţie, bineînţeles…