A nu ști cum îmi voi câștiga traiul după 1 septembrie, odată demisionat din porcorație, are și un parfum plăcut, de levănțică, pe lângă gustul obișnuit, de teamă. Parfumul-muză al improvizației, al incertitudinii. Nu sunt încă un om liber. Adevărul a publicat săptămâna trecută un top al frustrărilor de vară. Se numărau pe-acolo diverse indispoziții de sezon, meteosensibilități, insomnii cauzate de surplusul de lumină și de hiperactivitate. Aș mai adăuga eu una: sandalele! Opulența, stricăciunea cărnii în galantarele fierbinți ale străzilor, impetuozitatea pașilor, devoalarea.
Pe unii, asta, stricăciunea, îi face moraliști de ocazie, aruncători de pietre cuvântate (e mai fățos, mai ”cultural” și mai ”civilizat” să treacă drept indignați în loc de excitați, stârniți, pofticioși neconsolați - cum sunt de fapt), îi asfixiază clocind formule de condamnare, iar pe alții, mai stăpâni pe talentele lor sociale, îi împinge în păcat, mântuindu-i.
