Sunt tentat să le dau dreptate celor ce militează pentru anularea oricărui prag electoral pentru partidele aflate în competiţie pentru un loc în Parlament. Pragul de 4-5-6 la sută sau mai mult îmi pare exagerat de mare. Adică partidele care au acumulat mai puţin, nu mai au dreptul să le reprezinte interesele susţinătorilor în organul legislativ suprem al ţării. Nu este asta o discriminare pe faţă? Totuşi, 3.90 la sută din electorat e o cifră semnificativă şi coincide cu numărul unei minorităţi etnice sau al unor categorii întregi de oameni. De ce, de exemplu, găgăuzii ar avea dreptul la autonomie administrativă, iar unele segmente ale electoratului n-ar avea dreptul nici măcar să le fie reprezentate interesele în Parlament? N-ar fi mai echitabil, mai democratic ca toate partidele ce acumulează minimum un procent din electorat să poate beneficia de un mandat de parlamentar? Cine adună mai puţin nu obţine nimic, că doar nu om ciopârţi catindatul, să intre fără cap, mâini sau picioare în Parlament. Astfel, ar fi rezolvată şi problema redistribuirii mandatelor între partidele ce au reuşit să depăşească pragul electoral, unora din ele revenindu-le de multe ori exact voturile electoratului aflat exact la polul opus al ideologiei şi valorilor politice, sociale, economice. Cu alte cuvinte, susţinătorii unui partid liberal votează într-un final, indirect, pentru un partid de sorginte comunistă. Momentan, cei mai câştigaţi din afacere sunt comuniştii, deoarece ei obţin cele mai multe voturi, respectiv la redistribuirea mandatelor tot lor revenindu-le partea leului.

Anularea pragului electoral ar avea menirea, în opinia mea, să elimine situaţia absurdă şi discriminatorie creată de procedura redistribuirii voturilor.