Clima fost întotdeauna de partea Rusiei. Napoleon n-a reuşit s-o îngenuncheze anume din cauza gerurilor crâncene din această ţară. La fel a păţit-o şi Hitler, care cel mai degrabă a pierdut şi el războiul din cauza iernii ruseşti. Dar se pare că cel mai fidel aliat al acestei ţări i-a întors spatele. Flăcările cauzate de temperaturile foarte ridicate au cuprins Rusia, pârjolindu-i pădurile şi semănăturile agricole ca pe timp de război. Mai rău e că oficialităţile de la Kremlin nu pot învinui pe nimeni. De data asta, cecenii chiar nu mai pot fi satanizaţi şi bombardaţi, nu mai pot fi nimiciţi până şi în veceele lor, aşa cum se exprima dictatorul Putin într-un interviu.

Deci Rusia arde, şi nimeni nu poate fi învinovăţit. De fapt, apar tot felul de astrologi excentrici care pun vina pe seama SUA şi a armei sale climatice ce ar fi provocat incendiile. Informaţi înghiţită de mulţi ruşi. Ar mai fi şi gaiţele religioase care n-au scăpat momentul să informeze populaţia despre Apocalipsa, pedeapsa Domnului şi alte lucruri sfinte. Incendiile catastrofale sunt o adevărată mană cerească pentru ei. Ar fi păcat să rateze oportunitatea şi să se facă văzuţi şi auziţi.

Se pare că Rusia a rămas cu adevărat singură în lume. Până şi clima i-a întors spatele. Cred că asta e soarta unui imperiu. Să fie detestat de toate popoarele mai mici, înghiţite sau terorizate de forţa militară a fostului ori actualului ocupant, până la dispariţia lui naturală.