În spaţiul nostru autohton, în cultură, în estradă, în arta cinematografică, în literatură, se simte lipsa a ceea ce este de obicei în mod organic impregnat în viaţa unui stat, a unui popor, şi în vreme de dureri, şi în vreme de bucurii – lipseşte creaţia patriotică. Cel puţin eu îi simt lipsa. Privesc cum în alte state, la vecinii noştri apropiaţi şi depărtaţi, este cultivat spiritul demnităţii şi dragostei faţă de ţară, cum sunt cântate piese tulburătoare, cum mai sunt scrise poezii înălţătoare, montate filme istorice, stimulată creaţia patriotică şi întreţinută vie flacăra virtuţilor şi a credinţei în sine a poporului. Şi mă prinde de fiecare dată gândul că îmi doresc o aşa cultură patriotică şi la noi. Nu încerc să învinuiesc acum pe nimeni, constat doar o stare de fapt; ştiu că arta modernă are legile ei, ştiu că alte valori sunt la ordinea zilei într-o lume care se globalizează, iar cântarea de ţară şi popor este frecvent abandonată de dragul unor cântări mai „emancipate”.