Până acum am vorbit numai despre embrioni umani. După cum am văzut, interpretarea funcţională a imago Dei nu se leagă atât de mult de ontologia umană cât de funcţia umană – în mod specific, de responsabilitatea noastră în ce priveşte mediul. Întrucât mediul include alte forme de viaţă, cercetarea şi manipularea tehnologică a embrionilor non-umani are implicaţii semnificative.
Care ar trebui să fie răspunsul nostru, de exemplu, faţă de tehnicile de clonare dezvoltate prin cercetarea desfăşurată asupra animalelor domestice? Ovulele nefertilizate sunt împărţite în două, una conţinând nucleul, iar cealaltă fără nucleu. Un segment din partea lipsită de nucleu este amestecat cu celula luată de la un embrion tânăr şi celula respectivă se divide apoi ca un ovul obişnuit care a fost fertilizat. O limitare majoră (în cazul animalelor domestice şi cel al speculaţiei legate de folosirea umană) este faptul că viitoarele caracteristici somatice ale embrionilor, când aceştia vor ajunge la maturitate, sunt necunoscute. În cazul vitelor, această certitudine se poate rezolva luând numai câteva celule dintr-un embrion de treizeci şi două de celule şi congelând restul. Aceste câteva celule sunt amestecate cu oocite şi lăsate să se dezvolte şi să se maturizeze, aşa încât trăsăturile animalului adult pot fi stabilite. Apoi se poate decide dacă se vor decongela şi folosi celelalte celule. Într-un anumit sens, aceasta este o biopsie embrionară. Dacă o parte a imago Dei din noi se leagă de felul în care supraveghem mediul, atunci felul în care folosim o astfel de tehnologie este de mare importanţă. Aşa stau lucrurile din moment ce astfel de proceduri ne dau puteri substanţiale în ce priveşte determinarea zestrei genetice viitoare a speciilor. În forma pe are o dăm lumii plantelor şi animalelor, potrivit scopurilor noastre economice, supravegherea noastră poate pierde cu uşurinţă din vedere nevoia de a trata lumea plantelor şi a animalelor ca pe o ţintă de sine stătătoare. Iar acest fapt ar putea cel puţin să atragă după sine necesitatea de a păzi variabilitatea genetică. Dându-ne chipul Său, Dumnezeu nu a lipsit de valoare celelalte dimensiuni ale creaţiei Lui. Din punctul Său de vedere, toate au fost considerate bune.
