galeria-u-asteptandu-i-rivalii-cfr.jpg?width=610 "Şepcile" îi vor "capul" lui Pană: "Bă, nu jucăm nimic, ne distrugi! Dacă ne bate CFR-ul îţi rup tendonul" "U" Cluj a început cu mari speranţe acest sezon, dar fanii "şepcilor" au revenit repede cu picioarele pe pământ, conştienţi de faptul că trupa patronată de Walter practică un fotbal de slabă calitate.
Adus pe bancă la începutul acestui sezon, Marian Pană a simţit deja furia suporterilor care au venit la antrenamentul de azi al clujenilor pentru a cere socoteală în legătură cu jocul slab prestat. Aproximativ 40 de fani i-au cerut socoteală tehnicianului pentru startul slab, anunţă adevărul.ro.
"Hai, mă, să vedem dacă te prinde paltonul, tu cu asta te lăudai", i-a strigat unul dintre fani antrenorului, care şi-a păstrat calmul şi i-a invitat la o discuţie.
Chiar şi aşa, suporterii nu s-au calmat şi i-au transmis lui Pană că dacă nu reuşeşte un rezultat pozitiv cu Vasluiul va avea viaţă amară la "U".
"Bă Pană, tu nu vezi că nu jucăm nimic? Ce antrenor mare eşti tu, de unde ai venit, ai un nume în fotbalul ăsta. Du-te şi lasă-ne, nu ai ce să cauţi la un astfel de club. Ne distrugi, eşti foarte slab. Dacă mergem pe aceaşi linie şi ne umileşte CFR, îţi rup tendonul", a tunat unul dintre ultraşi.prosport.ro

di di

GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=yIl2AUoC8zA GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=63t7Ie-LG7Y GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=dnMXMwOfBR0 GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?i=WOur6FWkYnI:IcjddKKStqY:F7zBnMyn0Lo GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=7Q72WNTAKBA GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?i=WOur6FWkYnI:IcjddKKStqY:V_sGLiPBpWU GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=qj6IDK7rITs GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?i=WOur6FWkYnI:IcjddKKStqY:KwTdNBX3Jqk GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=l6gmwiTKsz0 GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?i=WOur6FWkYnI:IcjddKKStqY:gIN9vFwOqvQ GrupulUltrasOasteaFiaraZimbruChisinau?d=TzevzKxY174 WOur6FWkYnI