O seară obişnuită, în drum spre casă. Doi părinţi şi doi copii sau o familie, altfel spus. De ceva timp îi văd. Stau şi-i privesc atent, ori de cîte ori îi întîlnesc. Sunt pasageri relativ noi. Tatăl, cu nişte straie care duc dorul săpunului, veşnic împrăştie arome de tutun. Mama, extrem de deosebită, se impune prin grija enormă faţă de copiii săi şi prin dorinţa de a demonstra tuturor pasagerilor că o mama mai bună ca ea nu găseşti în toată lumea. Lucru de care te şi convingi, în cele 40 de minute cît durează călătoria cu aftobusul. Ca de obicei, ea ţipă, nemulțumită de comportamentul copiilor, chiar dacă aceştia stau cuminţi. Accesele de isterie au şi ele motiv. Mai vrea copilul, apă, îngheţată…iar ea nu intelege ce-s cu mofturile astea.
- Crapă frumos cum te-o învăţat mama, auzi,fa? Auzi sau nu?M-ai înțeles sau nu?
Dacă fetiţa a avut norocul să-i cumpere mama acea mult rîvnită îngheţată, apoi o savurează ascultind întruna aceste indicaţii, de a crăpa frumos. Fetiţa răspunde afirmativ, deşi nu înțelege de ce o instruiește atîta maică-sa…cînd ea nu face nimic rău. Aceeaşi nedumerire o vezi şi-n ochii pasagerilor, martori la procesul de…educaţie. Şi chiar dacă copila deja a mîncat morojna, maică-sa o tot îndeamnă să crape frumos, aşa cum a învaţat-o ea acasă. Or, trebuie să înţeleagă tot aftobusul că ea îşi educă copiii aşa cum se cuvine.
La o jumătate de distanţă, copiii, educaţi din plin, adorm…Iar, de aici, spre nenorocul celorlalți pasageri, începe ora de meditatie despre copii moderni, educaţie modernă şi soarta grea a părinţilor în ziua de azi. Trebuie să recunosc, se vede de la o poştă că anume educaţia unor copii e vocaţia acestei femei . Are şi voce, şi vocabular select, şi tonalitate adecvată, încît gălăgia aftobusului pare a fi un sunet fin în comparaţie cu acel „dulce” glas de mamă.
-În loc să mulţumească lui bojika ca mama şi tata lucrează, ei fac mofturi în aftobus, ba vor una, ba vor alta, smintiţii de ei…Nu ştiu cît mai rabd eu aşa zi de zi…văicăreala asta îi ia vreo jumătate din drum.
La un moment dat, înţelegînd că copiii dorm şi nu o mai ascultă nimeni, îi reproşează soţului:
- Iaka , poftim, educaţia la oraş. Ţi-am zis să-i lasăm acasă, da tu vrei sadik la oraş…Iaka sadik la oraş, veyi ce dă din ei…
Mă uitam la copii. Erau nevinovați şi cu o privire inteligentă. Nu semănau deloc parinţilor sau, cel puşin, mamei. Dar, în astfel de condiţii, riscă… să semene cu timpul.
