În acea dimineaţă, Isus s-a sculat mai devreme, mânios. Primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-şi uşureze vezica. În ajun băgase în el pepeni verzi cât încape şi acum era nevoit să meargă o dată la 15 minute după câte un tufar să se pişe. Cum apă nu era din abundenţă prin pustietăţi, respectiv se spălau pe mâini doar o singură dată pe zi, bineînţeles nu în fiecare săptămână. Infecţiile erau la ele acasă, iar diareea era rezultatul lor firesc. Nimeni nu putea evita să calce într-un jet de diaree, identică la culoare cu nisipul.

Ar fi fost o ieşire din situaţie, dar aborigenii erau reticenţi să folosească săpunul şi să cheltuiască, inutil în opinia lor, rezervele de apă pe cale de epuizare. Mai ales că negustorii care comercializau săpunul o făceau în apropierea imediată a Templului, iar uneori intrau şi în înăuntru unde reuşeau să-şi vândă o parte din marfă.

Erau dispreţuiţi, cu toate că numai datorită lor au fost prevenite mai multe epidemii de ciumă şi holeră. Totuşi, activitatea comercială nu se bucura de prestigiu în ochii localnicilor, care îi considerau pe negustori impuri. Cu puţin timp în urmă, apăruse şi o gaşcă de bărbaţi, care nu o prea aveau cu igiena. Cine se spală prea des, spuneau ei, îl neglijează pe Dzeu şi se iubeşte pe sine în exces. Ei nu se iubeau deloc pe sine înşişi. Bărbile lor emanau un miros pestilenţial. Lumea reuşea să-i localizeze în spaţiu datorită mirosului de corp neîngrijit, devotat doar unei fiinţe care trăia în cer, din spusele lor. Acum se apropiau de Templu, erau la câteva minute de mers.

Intră precipitat în Templu şi începu să răstoarne plin de furie tejghelele comercianţilor. Se năpusti în special asupra săpunului pe care începu să sare cu ambele picioare, să-l lovească plin de satisfacţie. După ce-i împăştie pe toţi negustorii panicaţi şi le distruse marfa, a ieşit din Templu privind triumfător în jur. Puse ochiul pe un tufar mai stufos şi se porni cu pas grăbit în direcţia lui. Se băgă repede în tufari şi făcu treaba mare. Deoarece făcuse ferfeniţă toată hârtia igienică pusă în vânzare în timpul asaltului din Templu, acum nu-i rămăsese decât să se şteargă cu frunzele arbuştilor.

A luat apoi prânzul alături de restul apostolilor. Până-n seara mai aveau treabă: să-l învie pe Lazăr din morţi, să hrănească mulţimea cu 5 peşti şi 5 pâini şi s-o lase pe Maria Magdalena să-i spele picioarele.

Informaţia este veridică şi originală. A fost culeasă dintr-un manuscris pierdut, care datează din anii 20-30 d.H.