Sâmbătă de sâmbătă, mă tem că voi fi chemat în oraș de vreunul dintre prietenii care-mi lipsesc atât de mult. Îmi doresc doar să mi se dea pace, fără să fiu, însă uitat. Să citesc până simt că mă topesc într-o pastă lăptoasă ca aceea din care ies paginile de carte.
Zăgăzuiesc în mine urme de plâns. Lacrimi de autocompătimire și de absență.
Zăgăzuiesc porniri cu destinații neștiute, frânturi de fantezii și luciditatea.
”îi era dor de o cameră de hotel - îi plăcea caracterul întâmplător al acestui fel de a fi acasă, anonimatul acestor camere meschine, care puteau fi schimbate între ele; florile de gheață ale amintirii nu se topeau în aceste camere; fără cetățenie, fără patrie, iar dimineața un mic dejun neapetisant servit de un chelner somnoros” (H. Böll - Partida de biliard de la ora nouă și jumătate)