Am observat că în foarte multe cazuri există o confuzie între postmodernism şi tradiţionalism în abordările unor probleme. Mai ales când este vorba de negarea modernismului.

Pentru a face distincţie dintre cele două viziuni radical opuse, am putea utiliza modelul propus de sociologul rus Alexandr Dughin în lucrarea „Filosofia tradiţionalismului”.

Câteva decenii în urma, utilizatorul unui calculator era nevoit să cunoască bazele programării. Însă odată cu apariţie „interfeţei grafice” la sistemele de operare, această necesitate a dispărut. Absoluta majoritate a utilizatorilor nu sunt programişti, şi nici nu au nevoie de cunoştinţe vaste pentru a efectua lucrurări elementare la un computer.

Acum să ne imaginăm că un calculator ajunge în faţa unei persoane care nu are nici cele mai elementare cunoştinţe legate de funcţionarea unui calculator. Percepţia acestuia despre evoluţia sistemului de operare se reduce doar la schimbarea interfeţei grafice, nimic mai mult. Mediul de lucru, pentru un astfel de utilizator, este compus doar din imagini, linii şi culori – o lume iluzorie. De aici provine şi relativismul absolut al postmoderniştilor.

Acum să privim modul în care tratează un programist profesionist un sistem de operare. Pentru el interfaţa grafică nu este decât un împiediment în lucru. Programistul profesionist cunoaşte că sistemul de operare are la bază un limbaj de programare, care defineşte modul în care trebuie să fie executate diferite operaţiuni. El priveşte din interior funcţionarea sistemului, iar când lucrează, vede variabilele, constantele etc. În acelaşi fel, tradiţionalistul operează cu ceea ce el numeşte „limbajul tradiţiei”.

Ambii utilizatori pot prefera în acelaşi timp, acelaşi sistem de operare, însă din considerente absolut diferite. Atât primul tip de utilizator, cât şi al doilea, cad de acord că interfaţa este o realitate iluzorie, imaginată. Însă primul consideră nimic în afară de iluzii nu există nimic, cel de al doilea insistă pe importanţa limbajului de programare.

Atât tradiţionaliştii, cât şi postmoderniştii sunt anticapitalişti, antiglobalişti, anticomunişti, criticii societăţii consumiste şi ai realităţii virtuale pe care o crează societatea postmodernă (vezi filmul “Matrix”) Aceste puncte aparent îi unesc, însă valorile care îi motivează şi prin prisma cărora ei abordează toate aceste problemele, sunt radical opuse.


Îndosariat la:Sociologie, traditie