Ieri, miercuri, judecătorul de instrucţie de la Soroca a decis ca fraţii Dumitru şi Ivan Nastas, după cele 72 de ore de reţinere la comisaritaul raional de poliţie să treacă în arest la domiciliu. Numai că ei sunt obligaţi să stea la părinţi, în satul Hristici, nu la Chişinău, unde cel mai mare dintre ei are deja familie, copil. De aceea, după ce au fost ambii consultaţi de medici şi li s-au făcut expertize medico-legale, au scris plîngeri la Procuratură, ca să le fie permisă mutarea la Chişinău, mai ales că ar vrea să fie expertizaţi şi de medicii legişti din capitală sau de specialişti independenţi, ambii acuzînd leziuni corporale în urma maltratărilor la care au fost supuşi în custodia poliţiei Soroca.
Avocatul lor, Maxim Belinschi spune că va contesta hotărîrea judecătoriei Soroca, cerînd eliberarea celor doi.
Vedeţi reportaje video de la faţa locului pe Curaj.TV