Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), 41 la sută din români ar fi gata să voteze pentru Nicolae Ceauşescu, în cazul în care defunctul ar fi în viaţă şi ar candida la funcţia de şef al statului român.

Se pare că satanizarea figurei liderului statului român nu a reuşit să impună o imagine pozitivă celor care i-au urmat. Chiar dacă timp de 21 de ani poporului, i s-a încercat (şi se încearcă şi acum) să i se „explice” că regimul Ceauşescu a fost unul rău, nimic mai bun nu s-a inventat.

Astăzi, cetăţenii români au dreptul la opinie, chiar dacă majoritatea nu o au, iar acei care o au, nu se pot face auziţi. În schimb, se fac auziţi tot mai mult maneliştii, cântăreţele blonde lipsite de auz muzical, experţi agramaţi, politicienii populişti, patronii posturilor de televiziune şi alţi ciudaţi, pe care România lui Ceauşescu nici nu îşi putea imaginea că ar putea avea parte vreodată. Astăzi, cetăţenii români au dreptul să plece peste hotare, dar sunt lipsiţi de dreptul de a trăi şi a munci în propria lor ţară. Este adevărat că magazinele din România europeană sunt pline de tot felul de mărfuri, la care românii din perioada comunistă nici nu visau, însă acum, românii nu au decât dreptul să viseze la ele şi să treacă invidioşi pe lângă mallurile luxoase.

Nostalgia după Ceauşescu nu este decât o dovadă că proiectul propus de elita post-decembristă a falimentat. Aşteptările românilor nu s-au adeverit. Din păcate, revoluţia liberală din decembrie 1989 a adus prea mult nihilism, ură şi dezbinare între români şi prea puţină solidaritate şi constructivism. Societatea s-a divizat în „securişti” şi „revoluţionari”, în „comunişti” şi „anticomunişti”, în „patrioţi” şi „trădători”. Doar noţiunii de „român” nu i s-a rezervat nici un spaţiu.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că România ar trebui să se reîntoarcă la comunism.

Falimentul României de astăzi nu trebuie decât să trezească noi semne de întrebare, să determine o renunţare la vechile fixaţii şi să inspire elitei româneşti o nouă cale de dezvoltare, una proprie, nu impusă prin ordinele magnaţilor sau birocraţilor din Vest.

Nostalgia poporului după Ceauşescu nu este decât o simptom: organismul simte că ceva nu este curat, ceva e putred la mijloc, ceva nu merge. Iată de ce astfel de manifestări sunt foarte sănătoase. Dorul după Ceauşescu este o dovadă a capacităţii de ieşi e sub influenţa presei de sistem, o capacitate de a trage linie desinestătător. În acest sens, actuala criză financiară mondială nu este decât un motiv în plus pentru meditaţie şi o perioadă de repaus, în care se pot trage concluzii după 20 de ani de liberalism.

România de astăzi are nevoie de o nouă revoluţie. O revoluţie care să restabilească ceea ce a fost pierdut şi să curăţe ceea ce a fost murdărit. Poporul român trebuie să scape cu orice preţ de România lui Iliescu, Băsescu, Becali, Tokes, Patriciu şi Vântu, pentru a face loc unei Românii ai oamenilor de valoare. Pur şi simplu, o altă cale nu există.


Îndosariat la:Politica