Mulţi îşi reamintesc de copilărie prin prisma desenelor animate vizionate. Unii, vorbesc despre aceste momente cu mult entuziasm, alţii, cu nepăsare, dar şi uni şi alţii au în comun personajele animate ale acelor timpuri: acel „Leopold”, „Vinni Puh”, „Nu pagadi”etc.- dacă vorbim de generaţiile sovietice şi post sovietice – personaje care şi astăzi încă mai bîntuie prin gîndurile acestora cu unele replici: „Ребята, давайте жить дружнo” sau „Мо-ло-дец, будешь как великий Нехочуха!”, filme, pline de informaţii utile din care poţi învăţa şi care generează o atitudine pozitivă.
Astăzi, avem televiziuni dedicate desenelor animate şi mai avem şi copii care dedică de la 4 la 12 ore zilnice vizionării acestor filmuleţe şi încă ce gen de desene animate! Mă ia groaza cînd mă gîndesc la mesajele acestora, la ideea filmului, titlul şi expresivitatea personajelor. Desene animate care generează violenţă, comportament neadecvat şi a căror mesaje sunt absolut lipsite de raţional. Personaje care au forma cuburilor de caşcaval, cu arme în mîini, în costume ciudate etc. Sunt observabile scenele de violenţă, luptele, exploziile, şi cine ar putea să ne garanteze că nu creştem şi educăm „terorişti”? De ce ne mirăm cînd auzim de violuri în rîndul copiilor? De ce lăsăm telecomanda în mîinile lor? Unde sunteţă dragi părinţi?
Vorbesc de pe postura unei persoane în copilăria căreia au lipsit desenele animate şi nu că mi-ar fi fost interzise doar că nu puteam înţelege ideea şi utilitatea acestora. Acum mă simt în umbra discuţiilor cînd e vorba de desene animate, sunt foarte atentă la ceea ce se vorbeşte, care este mesajul, ideea, utilitatea lor şi dacă merită vizionate. Am pierdut oare multe?