Cateva luni in urmă a apărut campania „Citesc, deci sunt sexy”. Interesant sună. Doar astăzi lumea vrea să fie sexy chiar şi stând în rând la pâine!
Eu nu sunt sexy, nu din cauza că nu citesc. Citesc, însă nu pentru a-mi adăuga aşa atribut „sexos” la personalitatea mea. Nu văd rostul. Citesc ceea ce –mi place. Citesc ceea ce trebuie să citesc. Citesc ce nu trebuie să citesc. Îmi umplu capul cu informaţie utilă şi mai puţin utilă.
Am apucat o vreme să citesc în rutieră, plecînd la servici, revenind acasă. La început observam cum unii se uitau chitic la mine, umflându-i zâmbetul. Din cauza că eram sexy? Sau că citeam? Alţii îşi întindeau gâtul puţin să prindă măcar denumirea capitolului, în timp ce nu atrăgeam atenţia că mi suflă cineva în ureche (şi aşa e năduf, da încă şi bioxid de carbon cu deasila).
Citind în transport, nu prea simt că-s sexy, mai degrabă că-s „freaky”. Nu mă deranjează, atât timp cît creierul meu poate prinde firul cuvintelor din carte.
Ce citesc? Începând de la „Diplomaţia” lui Kissinger, „Arta Războiului” de Sun Tzi, „the Law” de Frederic Bastiat, viaţa lui Dimitrie Cantemir, cu toată şatra de copii ai săi, până la tratate psihologice cu şmecherii din viaţa de cuplu şi de familie. În curând voi citi poveşti cu zmei şi Ilene Cosânzene gogoaşei mele…
Îmi place să citesc la umbra nucului bătrân, cu burta în sus, când am de ales, ori citesc, ori adorm, ori le realizez pe ambele succesiv.
Mă simt sexy? Nu. Nu înţeleg legătura între lectură şi sexualitate. Doar poate în mintea unor persoane, suferind de complexul de inferioritate, astfel de combinaţie le este utila pentru autoapreciere. Dacă cineva iubeste aşa ciorbă de idei, atunci mă bucur.
Da voi? Ce citiţi? Sunteţi sexy?