Politicienii moldavi sunt foarte şmecheri. Când e vorba de probleme controversate sau de instituţii puternice, care ar putea să le provoace răni grave, să le strice imaginea într-o eventuală confruntare, preferă să se ascundă cu grijă în tufari şi să pretindă fie că se ocupă cu probleme adevărate, importante, ce vizează întreaga ţară, fie să se debaraseze elegant de ele pretinzând că nu ţin de competenţa lor. Să luăm, de exemplu, scandalul picnicarilor de la CC. Niciun partid politic nu şi-a expus încă direct şi oficial poziţia la problema în cauză.

Să nu fiu înţeles greşit. Nimeni nu le cere politicienilor să intervină în deciziile judecătoreşti, să anuleze principiul separării puterilor în stat. Ci doar să-şi expună opinia, să se detaşeze ori să-şi exprime admiraţia faţă de angajaţii CC, să dea un calificativ comportamentului lor.  Pentru că totuşi scandalul e mare şi toată societate îl urmăreşte. Şi clasa politică n-o poate îndemna la conciliere. Scandalul nu poate fi muşamalizat pentru că întreaga ţară ar înţelege că legea e scrisă doar pentru unii, în timp ce alţii pot să-şi permită s-o neglijeze. Tăcerea în aceste condiţii e suspectă şi aduce a complicitate.

Să-l luăm pe Ghimpu. După ce s-a ars o dată cu un decret pe care CC i l-a anulat ca ultimului preşedinte de colhoz, acum el preferă să stea departe, să nu mai rişte. Îşi imaginează probabil că a prins doi iepuri de-odată. Adică s-a produs în calitate de unic lider politic care ţine la naţiune, doar că duşmanii i-au răpus proiectul. I-aş fi apreciat la justa valoare iniţiativa doar dacă ar fi luptat ceva mai mult timp împotriva hotărârii injuste, dacă partidul său ar fi ieşit măcar o dată în stradă să protesteze. Dar aşa, mi s-a creat impresia că Ghimpu a răsuflat uşurat că a scăpat de o povară, că nu mai e responsabil de nimic şi erou totodată. Se înşeală amarnic! Dimpotrivă, faptul că a înhjiţit cuminte găluşca, deşi ştia că decretul lui e perfect legal, că acum tace ca un mieluşel, deşi ar fi avut ocazia să-i snopească pe cei de la CC cu ocazia chefului lor silvic, mi-l prezintă într-o lumină nefavorabilă. Acum am multe dubii să votez cu el pentru că a dat dovadă de slăbiciune şi îl văd ca pe un lider neputincios, slab, ale cărui acţiuni pot fi anulate cu uşurinţă. Nu mă convinge nici măcar faptul că instituţiile care-i contestă decretele îi sunt duşmănoase, că membrii lor împărtăşesc o ideologie ostilă lui. Dacă e aşa, n-ar trebui să lase mâinile în jos sau să fluture a lehamite din ele, ci să lupte, să ia atitudine atunci când i se iveşte ocazia să se revanşeze, să nu se teamă de eventualele consecinţe etc.

Şi ceilalţi politicieni liberali şi democraţi tac ca nişte soldăţei în brusturi, de frică să nu se pună rău cu o instituţie de care pot să aibă nevoie vreodată. Urechean nici nu s-a jenat să se solidarizeze subtil cu angajaţii CC, la o un canal TV (Alt TV, pare-mi-se), să pretindă că această instituţie e practic infailibilă, că distrugem statul dacă ne luăm de ea. Mă rog, dacă e de sorginte divină…

Şi ştiţi cum reuşesc democraţii moldavi să iasă din încurcătură, să depăşească în cele din urmă situaţia jenantă când n-au nimic de spus concret în privinţa unor încălcări grave a legislaţiei sau a comportamentului imoral a membrilor unor instituţii publice atotputernice? Intonând cu drag imnuri anticomuniste. Ei bine, aici reuşesc să treacă drept oameni de treabă, patrioţi, pro-democraţie (logic, dacă sunt anticomunişti, sunt automat democraţi, nu-i aşa?). Doar că nu prea văd diferenţa atâta timp cât reacţionează şi unii şi alţii aproape în aceeaşi manieră. Retorica anticomunistă nu ţine de democraţie. Am mai vrea să vedem şi acţiuni concrete, nu doar declaraţii de intenţii pro-democraţie, însoţite de practici comuniste.