Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 21 iulie a.c., la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, hotărârea privind aprobarea unui ajutor acordat Republicii Moldova, constând în principalele materiale de construcţii pentru refacerea a 1000 de case afectate de calamităţile naturale din anul 2010.
Achiziţionarea materialelor de construcţii şi transportul acestora se vor face în mod centralizat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Lista materialelor necesare a fost stabilită pe baza unui proiect tehnic, aprobat de MDRT, care va fi pus la dispoziţia Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, cu titlu gratuit.
Sprijinul oferit Republicii Moldova de către Guvernul României, în spirit de solidaritate, vine ca urmare a inundaţiilor catastrofale care au afectat ţara vecină în anul 2010, producând pagube însemnate şi solicitând eforturi financiare susţinute pentru reconstrucţia caselor şi pentru refacerea infrastructurii.
PS: Am citat exact comunicatul de presă al Ministerului Dezvoltării din România. Nu am a spune nimic altceva decât că sângele apă nu se face.