Zilele acestea ideologul PCMR argumenta că soluţie pentru depăşirea crizei financiare mondiale nu poate fi decât una de stânga. Interesant, la care stângă s-a referit stimatul tovarăş? La steagurile roşii şi maiourile cu „Che Guevara”? Pentru că din ideologia de „stânga” doar aceste elemente simbolice au mai rămas.
Ah, da, a mai rămas încă ceva: cadavrul lui Lenin în mausoleul din Piaţa Roşie şi statuile „liderului proletariatului mondial”.
În era postmodernistă, nu se mai poate vorbi la mod serios despre o „ideologie de stânga”, cu atât mai mult, de o „politică de stânga”. Mişcările de stânga nu mai reprezintă astăzi fronturi ideologice serioase, fiind trecute în rândul subculturilor urbane, aşa cum s-a întâmplat în cazul anarhismului.
Nici măcar „partenerii europeni” ai comuniştilor nu mai sunt luaţi în serios acum. Socialismul şi comunismul european au murit odată cu revoluţia din 1968 în Europa de apus, şi odată cu destrămarea URSS în 1991, în Europa de Răsărit. Comunismul, în calitatea lui de ideologie, nu reprezintă astăzi decât o jivină “domesticită”, un obiect decorativ inofensiv, caricatură, o cioară împăiată, pe care unii politicieni o scot, din când în când, din debara pentru a speria electoratul naiv.
După ruinarea sistemului ideologic al societăţii moderne, împreună cu aşa produse politice ca: liberalismul, comunismul, fascismul şi nazismul, războiul ideilor nu s-a sfârşit.
Adevărata luptă ideologică continuă între social-liberalismul postmodernist şi revoluţionar-conservatorismul tradiţionalist, între globalism şi antiglobalism, între credinţă şi “laicism”, între relativism şi valori, între lipsa de identitate şi identitate, între est şi vest, între civilizaţia euroatlantică şi ortodoxă. Am putea îndrăzni să spunem că este vorba chiar de o luptă între continuitatea şi moartea civilizaţiei umane. Cale de mijloc nu există.
Comuniştii din spaţiul ex-sovietic nu sunt decât nişte rămăşiţe ale vechiului sistem, care se află într-o criză ideologică şi de identitate. Exemplul PCRM este unul destul de semnificativ pentru o formaţiune care se află într-o căutare isterică a unei noi identităţi, zbătându-se între “stângismul subcultural europenist” şi “naţional-conservatorismul moldovenist”
Alegerea lor este destul de complicată: fie se integrează în lupta politică, alegând una din cele două tabere, fie devin un grup marginal, al cărui activitate se va limita doar la depunerea de flori la monumentul „vojdiului” şi intonarea imnurilor nostalgice de „sărbătorile roşii”.
Sper că PCRM-iştii noştri vor face odată şi odată o alegere corectă.
Îndosariat la:meditatii la cafea
