-Unduşi?
-La bunica.
-Nahuia?
-Să-i duc şi trebu.
-Ai futut-o.
Scufiţa Roşie a mers la staţie şi a urcat în troleibuzul 18. Din cauza că troleibuzul era fabricat în anul 1295, rugina curgea peste pasageri, mirosul era la fel ca în interiorul uni stomac de vacă, mânerele erau acoperite cu un strat de 8 cm de huipaieoş foarte lipicios, iar pe jos se formau băltoace de transpiraţie ce curgea de pe pasageri, eroina noastră a hotărât să coboare la următoarea staţie. Când a coborât, s-a pomenit brusc în mijlocul pădurii. Unele păsări cântau, altele vomitau viermi în două cu alcool(era a doua zi după ziua de naştere a bufniţei), iar pe marginea cărăruşii se înălţau sute de plante de cânepă.
- Vai, câtă dicikă! - şi-a zis Scufiţa Roşie.
- Care dicikă, blea? E AK-47, eu singur am sădit-o! - a fost replica lupului, care tocmai se trezise, sub un copac din apropiere.
- Tu cine eşti? - a întrebat Scufiţa Roşie speriată.
- Eu sunt lupul, cel care ar trebui să te manânce pe tine şi pe bunic-ta, conform scenariului, însă n-o voi face pentru că este în apropiere o femeie ce vinde ilegal beleaşuri cu huier-buier în ele. Eu am reducere acolo.
- Dar cine este fata care doarme acolo, lângă copac?
- E Jessica Alba, ea îmi spală blănurile şi are grijă de copii.
- Care copii?
- N-am idee, nu-s ai mei.
- Ce părere ai despre drumurile din Chişinău?
- Mi-am cumpărat ieri ziarul Timpul împreună cu o carte.
- Noi vorbim aiurea.
- Şi ce-mi spui mie? Mă cheamă Robert Hanolli, cumva?
În timp ce cei doi discutau despre chestii fără sens, lupul a făcut repejor un joint mare şi gros.
- Ia şi încearca, e marfă tare, roadă proaspătă, am sădit-o primăvara devreme. - a îndemnat-o lupul pe Scufiţa Roşie.
- Dar n-o să-mi fie rău?
- Tu matincă chiar eşti proastă. Şi blea chiar nu citeşti blogul lui Juraveli? Na, ia şi trage un fum şi nu te vîibi, că te likesc amuş de un copac.
Lupul a aprins jointul şi Scufiţa Roşie a tras trei fumuri unul după altul, a tras şi lupul vreo patru, apoi iarăşi Scufiţa Roşie trei fumuri. A stat ea puţin nedumerită, apoi s-a gândit că iarba nu are efect asupra ei. Însă după patru minute, Scufiţa Roşie a spus "Ceaţă colorată văd pentru prima dată" şi a început să sugă urechea lupului, scoţând sunete stranii.
- Da nu nahui, aşa prihod încă n-am văzut! Hai, calmează-te, că amuş mă vdede Jessica şi îmi fute un taz în cap. Mai bine arată ce ai în coş. - a zis lupul.
- Am nişte narcota şi tort pentru bunica.
- Aşa. De toate câte oleacă. Încoace. Repejor.
- Blea, ce apucături de gopnic ai, fix drug-miu.
Scufiţa Roşie a scos din coş câteva pastile, un gram de cocaină şi jumate de tort. I le-a dat lupului şi a adormit deodată. Peste două ore s-a trezit şi a rămas puţin uimită. Lupul făcea rope jumping, fara frânghie. El urca în vârful unui copac, se arunca în jos pe cernoziomul de pădure strigând "DA NU NAHUI!" şi tot aşa în continuu. S-a uitat ea aşa la lup cateva minute, apoi şi-a pus o cantitate nu prea mare de marihuana în coş şi a plecat, fără să-i zică nimic. După ce a parcurs cam vreo două miliarde de ani lumină, într-o poieniţă plină cu flori, Buratino şi Mickey Mouse întreţineau relaţii sexuale. Scufiţa Roşie a rămas cu gura căscată, (în care a intrat o insectă, într-o fracţiune de secundă, s-a urinat şi a plecat) apoi a exclamat:
- Blea, ce-i cu voi, canciugilor?!! Cacova huia stricaţi preafrumosul peisaj al naturii cu gomicizmul vostru??!!! Voi sunteţi pidari cu pî mare, gomoseatine, futincurişti, găozari, homălăi în pula lui arici!!!!!!! Şi de ce eu am gust de excrement de insectă în gură?!!! ....... "DA NU NAHUI!" -încă se auzea lupul în depărtare.
- Da pe tine ce te interesează ce facem noi? N-ai tu treabă. - a răspuns prompt Mickey Mouse.
- Da, noi ne simţim bine, facem ce dorim şi cum dorim. - l-a susţinut Buratino.
- Băi pedorangiilor, dacă chiar vă trage aşa tare să vă prelucraţi ocicourile, ascundeţi-vă nahui prin tufişuri sau undeva unde să nu vă vadă nimeni! Cacova huia o faceţi în văzul tuturor??? Vedeţi puii ceia de veveriţă de pe ramura aia? Ei se uită la voi şi vor dori şi ei să facă la fel! Nu gomiciţi mediul înconjurător, blea!!! Băgaţi-vă puli în cur undeva la adăpost, nevăzuţi de nimeni, chibeni materi de homofuckeri idioţi!!!
Scufiţa Roşie privea încruntată la cei doi şi începea să-i iasă spume la gură. Cei doi au privit-o puţin cu frică, apoi au hotărât să dispară, liniştindu-se reciproc "Nu ne înţelege ea pe noi, să mergem de aici."
Scufiţa Roşie s-a mai calmat puţin, apoi şi-a continuat calea spre casa bunicii. După încă aproximativ 3 miliarde de ani lumină ea a ajuns la poarta bunicii. Când a intrat în curte, pe jos erau câteva borâturi şi factura Moldtelecom, pe acoperiş dormea un bărbat necunoscut şi gol, iar din casă se auzea muzică la volum mare. A intrat ea în casă. Bunica era sub masă, îmbrăcată în uniforma de marinar a bunicului şi împrăştia grăunţe pe jos, strigând "Pui, pui, pui, veniţi la mama!"
- Bunico, tu nu ai pui. - i-a amintit Scufiţa Roşie.
- Tu cine eşti?
- Sunt nepoţica ta, Scufiţa Roşie.
- Şi de ce eşti îmbrăcată în roşu?
- Deoarece fică-ta e proastă.
- O cunoşti pe fiica mea?
- ......... Ţi-am adus narcota.
- Scumpa bunicii!!! Vino la mine sa te pup .... vabşeto idi nahui, dă-mi să văd ce narcota ai adus.
Scufiţa Roşie a scos tot ce era în coş şi a pus pe masă. Bunica şi-a pus ochelarii, s-a uitat la ce a adus nepoţica şi i-au ieşit deodată lacrimi. A luat totul de pe masă şi a mers într-o fugă la bucătărie, unde a stat vreo jumate de oră. Între timp Scufiţa Roşie s-a aşezat să privească televizorul. Unicul post ce putea fi privit era Moldova1. În timp ce Porubin se chinuia să traducă un film francez, despre care nici măcar francezii n-au auzit, bunica s-a întors de la bucătărie, s-a apropiat de Scufiţa Roşie şi o privea în ochi, fără să zică nimic.
- Vai, bunicuţă, dar de ce ai ochii atât de roşii?
- De la kipetocul din cerainic. AM FUMAT IARBA, LOGIC CĂ AM OCHII ROŞII, CANCIUGĂ MITITICĂ CE EŞTI!!!
- Vai, bunicuţă, dar de ce ai pupilele atât de dilatate?
- Eu văd că tu vrei să-mi dai aceleaşi întrebari ca şi în poveste. Nu eşti originală.
Cu acestea fiind spuse, bunica a ieşit din casă, s-a uitat în sus la soare, a făcut un zâmbet extra large, a început a fugi prin curte, apoi a ieşit la drum şi a luat-o într-o direcţie necunoscută. Peste trei zile bunica s-a întors. Scufiţa Roşie tocmai se juca dea aruncatul cuţitului în uşă. În momentul când bunica a deschis uşa să intre în casă, cuţitul i-a intrat cu viteză drept în ochi şi ea a murit pe loc. Scufiţa Roşie a stat nemişcată pentru un minut, apoi a mers la bucătărie, a dat drumul la gaz, s-a prins cu cătuşe de calorifer, a înghiţit cheiţa şi peste vreo 10 minute şi-a aprins o ţigară.