Scara timpurilor:

Pe aceste teritorii pe care trăim noi astăzi am în vedere RM, romaânia și o parte din Ukraina era o singură țară Dacia. Și noi, unica (cred eu) țară din lume avem mărturie clare de ocupație de către Imperiul Roman și care se află la Roma și se numește Columna lui Traian.

columna 144x300 Adevărul ascuns de urechile lumii

Și ce este cel mai înteresant că este desenată ocupația și răfuiala prin fragmente mici unde putem vedea ce sa petrecut de la luptă până la parada victoriei asupra Dacilor din Roma. După aceste evenimente nu se mai aude de Dacia ca țară și apare întrebarea: – De ce nu se aude? Unde nici un istoric nu declară sus și tare despre motivele dispariției Daciei de parcă a dispărut ca și Colhida sub ape. Dar este una clar că Dacia în deosebit de Colhida sa renăscut din eternitate în altă denumire unde din lipsa lecțiilor incorecte de istorie puțini știu acest fapt. Denumirea Daciei înoite este Romania. Alta este și mai gravă, nu se știe de ce nu vor să se indifice poporul ca națiune Daciă… care sunt motivele?

Și aici vin eu cu meditație comparând purtarea Rusiei asupra teritoriilor românești ocupate unde prima regulă a cotropitorilor este de a întroduce fobia către proprii natiuni. Cum se procedează? Prima se modifică denumirea de națiune bazănduse de denumiri regionale sau teritoriale sau inventând denumiri noi. Luăm capildă teritoriile de primul și al doilea val de ocupație al Imperiului Țarist Rus din teritoriul Romaniei, unde teritoriul primului val de ocupație a fost numit Transnistria și teritoriul celui de al doilea val de ocupație a fost nimit Basarabia. Deci aceste două denumir sunt inventate de țara ocupantă ele nu prezintă nimic din originalul denumiri teritorial. Și după câteva sute de ani Rusia revine la denumirea teritorială locală din timpurile de înaintea ocupației, adica întroduce cuvântul Moldova. Adica Transnistria Moldovenească și Republica Moldovași iarăși mă întreb de ce fac acest lucru? Acestă manipulare aduce conflict intern național prin care se îndepărtează adevărata denumire de stat și indentitate națională. Adica în RM majoritatea se ceartă că sunt moldoveni sau basarabeni și se ferec de români. Prin această prizmă privesc și la timpul ocupației de către Imperiul Roman a Daciei une a și fost întrodus această metodă de deznaționalizare a Dacilor prin modificarea denumirilor teritoriilor ciopărțite și la fel a fost automat ceartă locală unde din Dacia a apărut trei nini țări din același neam cum au fost: Țara Moldove, Țara României și Țara Transilvaniei. Apoi la Marea Ynire s-au unit într-un stat cu o denumire nouă România care a înlocuit-o pe Dacia.

Acum revenim din meditație la ziua de azi și vă întreb: – este necesar să trăim în ceartă mii de ani ca apoi stră-stră… nepoții sa reunească Dacia în alte denumire? Este necesar să ne rodem mințile îndeplinind mofturile ocupanților? Este bine venite suferințele neamuli nostru?

De ce nu vă îndepărtați de ideologia ocupanților și să ne reunim neamul pentru a lupta cot la cot întru supravețuire? Unde este ocupantul chear și la inundațiile care au loc în anulcurent 2010? Oare nu tot frații noștri de peste Prut au venit să ne ajute? Dar de câte ajutoare venite din România se tace? Încă nu sunt achitate datoriile la energia electrică primită din România din anii 1990-95 dacă nu greșesc eu, fiindcă Rusia ca principala furnioare de curent electric făcea presiuni asupra noastră deconecta curentul electric ca să ne întoarcem la supunere. Și acum Rusia face presiuni prin blocare vinurilor pe piața rusiei pentru a ne umili.

Și cu părere de rău dar se vede clar în structurile de stat demnitari care joacă festa politicii rusești de ocupație cum sunt cei careau impus să participăm la parada de ocupație de către ruși prin motivul luptei contra fascismului. Și iată că și cei din Curtea Constituțională a RM a îndeplinit oerdinul Kremlinului declarând neconstituțional Decretul Președintelui Republicii Moldova care a fost perfect declarat de Președintele interimar M. Ghimu, fără nici o încălcare a vre-o nuia articol din Constituția Republicii Moldova. Rusiei nu-i doare capul prin ce metodă va fi sanulat acest decret dar era nevoie de anulare, și iată că ”cozile de topor” și-a facut mendrele rușilor. Și ce auzim noi de la politicenii noștri? Hotărârea CC este irevocabilă, s-a hotărât și este necesar să fie îndeplinit chear dacă această hotărâre este nelegitimă fiindcă este hotărâtă nu după criteriile articolilor  Constituției după cum este obligată CC ci este o hotărâre bazată pe părerea unor judecători care sunt incompetenți în analize politice și istorice.

Prin aceste dovezi care v-am adus vin cu o rugăminte către d-stră:

Lepădațivă de ideologiile distructive a națiunii noastre și să ne unim întru supravețuire națională și în lupta bunăstării vieții în tot ce ține viitorul nostr.

Ion de la Criuleni

PS. Nu am atins tema religiei lăsând-o pentru alt articol.