Motto: Cu cît mai mult iubesc comunismul în genere, / cu atît mai mult urăsc comuniştii concreţi. / /iu tsu Parafraze/
Condamnarea comunismului /comisia Cojocaru!/ este un fum de tizic din care ne alegem doar cu putoare nu calorii.
Toate atrocităţile anului 1941 nu impresionează – era război, se anticipa războiul. Puse în comparaţie cu evenimentele din 28 iunie de la Iaşi, tot ce au făcut armatele /de ambele părţi, dar şi cea a SUA/ ele nu mai sunt chiar atît de straşnice.
Şi care este eficienţa travaliului, la ce ne foloseşte să cunoaştem istoria? Pentru a nu o repeta? Aiureli! Noi nu am făcut ceva atunci, s-a făcut cu noi. Şi vor mai face, dacă va fi cazul, fiindcă aşa e statutul nostru.
Eu înţeleg una: valoare politică au activităţile comuniştilor din perioada premergătoare perestroicii. Este vorba de oameni concreţi, cu activităţi concete. Bune, rele să le cerem lor socoteală, nu unor nkvd-işti, duşi de mulţi pe altă lume.
Petru Kirilovici Lucinschi a ajuns cel mai sus în ierarhie dintre moldoveni. Şi bravo lui. Nu-l judec. Chiar î-l înţeleg: nu e vinovat că exista un singur partid şi el cu vocaţie politică nu a avut alegere.
Care-s faptele sale? Vom merge la tagici să investigăm? N-are rost. Ştim ce însemna secretar II, ce a făcut Smirnov la noi. A luptat cu clanurile de acolo, dar a învăţat de asemeni ce este un clan. Şi şi-a organizat unul la întoarcere acasă.
Paradoxurile pe plai sunt obişnuite, dar totuşi nu încetează să mă mire anumite lucruri. Exemplu. Pasat e băiat rău, iar Kirilîci – nene bun. Or! Primul este doar un adept al celui de-al doilea, un ucenic. Alţii: Argintică /zis Serebrean/ ş.a.
Închei cu întrebarea pentru comisie: ce fel de nene e comunistul Piotr K. Lucinschi?
Înainte de-al condamna aşi fi dorit să-I ascult argumentele.
Va urma.
Iurie Ţurcanu