În dormitorul protagonistului, un conte bogat de vreo 45-50 de ani, care îşi duce traiul de toate zilele într-un castel luxos, stă agăţat pe perete un portret kitsch, cu o femeie cu ţâţele lăsate şi cu privirea uşor tâmpă. Nobilul e îndrăgostit de ea aproape până la pierderea raţiunii. De multe ori, se întâmplă să şi-o tragă cu femei de moravuri uşoare în dormitor, dar în timpul actului sexual nu-şi poate rupe privirea de la portret. Contele e un bărbat frumos, viril, dar calităţile acestea nu-i permit totuşi să-şi construiască o privire spirituală pe care şi-au dorit-o oarecum realizatorii producţiei, aşa că e destul de distractiv să-l urmăreşti cum priveşte tâmp, ca un boulean, la adorata de pe tablou, şi ea semănând cu o văcană. Una din fetele pe care o regula privind pierdut în zare, adică înspre tablou, s-a supărat foc. Adică, ea nu va mai fi fraieră şi nu se va mai dărui niciodată unuia care este absorbit total de o simplă imagine în dauna trupului viu cu care face sex. Şi într-adevăr, a trebuit să-i dau dreptate, pentru că n-am remarcat absolut nicio deosebire între graţia de pe tablou şi muritoarele de rând posedate de conte. Oricum, gusturile sunt diferite, şi dacă el a reuşit să întrezărească ceva metafizic în chipul ei, înseamnă că nu-mi rămâne decât să mă conformez, chiar dacă jocul actorilor nu m-a convins deloc.
Într-o bună zi, contele a ieşit în oraş, intrând întâmplător cică, într-un anticariat. Acolo dădu peste adorata lui. Respiraţia i s-a oprit. Începu să-i explice precipitat despre tabloul din castelul său, despre asemănarea izbitoare şi o invită la el în vizită. Numai ca să vadă portretul, nu pentru altceva. Vânzătoarea intui totuşi în spatele demersului nişte intenţii meschine şi îl informă că e căsătorită, somându-l să plece până nu şi-a chemat soţul. Contele nu se lăsă intimidat de figura ultragiată pe care şi-a luat-o vânzătoarea ţâfnoasă, dar adorată în acelaşi timp, repetându-i aceleaşi propoziţii, doar că cu topica inversată. O invită împreună cu soţul ei în week-end la castel, ca să se convingă ei înşişi de asemănarea izbitoare dintre vânzătoarea adorată şi portretul din dormitor. Graţia cu privirea uşor tâmpă îşi ridică preţul spunându-i pe un ton rece că se vor mai gândi, dar că nu-i promite nimic.
În week-end, soţii au venit totuşi, după ce au discutat o noapte întreagă, pe parcursul unei partide de sex, cu tot preludiul de rigoare, dacă să accepte sau să respingă invitaţia. La uşa castelului au avut parte de o primire fastuoasă. Contele, însoţit de un amic şi fufele lui + câteva servitoare, îi sărută mâna adoratei, care semăna leit cu gagica de pe portretul ce-l obseda. La masă, discuţia s-a centrat pe asemănarea izbitoare dintre portret şi soţia proprietarului de anticariat. Fiecare s-a simţit obligat să se arate uimit de asemănare. La un moment dat, vânzătoarea sosie a propus chiar să schimbe subiectul de discuţie. De parcă nici n-ar fi auzit-o, una din fufe, geloasă pe atenţia de care se bucura invitata, a propus pe un ton iritat să se schimbe subiectul discutat. Sosia sări ca friptă amintind că, de fapt, scopul vizitei este anume confruntarea ei cu portretul, ca să se convingă de asemănarea izbitoare care i-a frapat atât de mult pe toţi. Fufa geloasă se justifică invocând disconfortul pe care l-ar fi putut resimţi invitata dacă toată seara s-ar fi insistat pe acelaşi subiect. Una din gagicile contelui pusese ochii pe proprietarul de magazin făcându-i ochi dulci, acceptate cu încântare, complice de acesta.
Într-un final, cineva a propus să se mute în salon unde să se distreze, danseze, acupleze (am glumit 
) şi multe alte chestii de frupt. Contele refuză motivând că dansează prost, iar sosia invocă oboseala. Odată plecaţi, înamoratul fatal încercă s-o convingă pe vânzătoare că e îndrăgostit nebuneşte de ea, că e dragostea vieţii lui, dar ea, rece ca o stană de piatră, îi respinse toate avansurile ameninţându-l că va pleca dacă insistă şi reproşându-i că nu se ţine de cuvânt, îndepărtându-i mâna ce se ridica tot mai sus pe unul din picioarele ei dezgolite.
Noaptea, foarte excitată, se îmbrăcă sumar şi coborî în salon unde observă cum soţul ei o poseda în toate poziţiile pe tipa care-i făcuse ochi dulci. Contele între timp, se uita pierdut în dormitorul lui la portretul de care devenise dependent, cu o privire umedă şi care se pretindea visătoare. Îşi chemă sluga, ca să execute un ordin, dar aceasta a interpretat greşit semnalul şi-i declară că a înţeles de ce a chemat-o. Începu să se dezbrace ca o stripteoză experimentată. Când ajunsese să-şi lase şi chiloţii, contele explodă:
- Idioato, ce faci??? Îmbracă-te imediat!!!
- Dar, stăpâne, am crezut că…, încercă să se dezvinovăţească sluga, fără succes însă.
- Ce-ţi permiţi, dobitoaco, îmbracă-te imediat!!!
Femeia îşi strinse repede ţoalele aruncate pe jos şi se cărăbăni ruşinată, cu lacrimi în ochi. Contele se duse spre portret oarecum confuz şi începu să-l mângâie, cerându-şi parcă scuze pentru scena infamă care ar fi putut să murdărească tot ce-i mai sfânt pe lumea asta. “Eşti unica mea iubită şi vei rămâne aşa în veci”, şopti el pierdut cu o voce tremurândă şi plină de adoraţie.
Sosia, revenind în dormitor pe scări, se întâlni cu contele care o preluă şi o duse în dormitor, să-i arate portretul cu care semăna izbitor. Aici a reuşit s-o convingă că o iubeşte numai pe ea, că-i va fi veşnic fidel şi tot tacâmul. Cu alte cuvinte, i-a tras-o cu drag, delicat, fără brutalitate, adică duhovniceşte. Cu alte cuvinte, în toate poziţiile ilustrate în Kamasutra.
A doua zi, plecând în grabă de la castel, cuplul a promis că va reveni şi în week-end-ul următor.