Cel mai mult îmi place cum îşi justifică gafele politice Al. Tănase, ministrul Justiţei. Adică el e perfect conştient că pe 28 Iunie a fost ocupaţie, că Decretul lui Ghimpu e unul constituţional, dar totodată va sacrifica adevărul, va prefera minciuna de teamă să nu se bucure comuniştii, să nu le crească reitingul electoral. OK,  să admitem că e aşa. Dar de ce ar trebui să ne afecteze pe noi asta, pe simplii cetăţeni, care nu vor să fie manipulaţi, să ne fie prezentată minciuna drept adevăr? Se vor bucura comuniştii? Să fie ei sănătoşi! Lasă-i să se bucure, alături de noi, doar sunt şi ei oameni. Dar îi rugăm pe liderii şi membrii de rând PLDM să nu ne mai prezinte frustrările lor drept nemulţumire a întregului popor. Dacă minciuna politică va reuşi să subţieze un pic rândurile PLDM, PD sau AMN nu e o nenorocire pentru ţară, fiind un test al calităţii membrilor unui partid sau altul. Totuşi, Al. Tănase ar trebui să înţeleagă că bolmojeala lui defetistă, ca şi a colegilor lui de Alianţă, au făcut ca decretul să fie respins cu uşurinţă de o Curte nici nu ştiu cum să-i mai zic, cu Constituţia având cam puţin în comun. Este de-a dreptul ruşinos pentru un partid ca PLDM să pună măcar un pic la îndoială semnificaţia zilei de 28 Iunie 1940. Or dezvinovăţirile puerile gen “Noi nu punem la îndoială fondul problemei, dar contestăm forma ei” nu-i justifică în niciun fel, gestul lor fiind evident unul de trădare naţională.