Moneda unică părea a fi un succes fără precedente a Uniunii Europene. Însă, în acelaşi timp era, şi asta o ştiau experţii, punctul slab şi sensibil al ei.Uniunea Europeană o putem compara cu o bicicletă. Dacă se opreşte – cade. Aşa a fost ea ultimile două decenii. Europa zbura! Fugea înainte, înainte şi înainte! La început – pentru a întări geopolitic victoria în Războiul Rece, apoi pentru a se opune fenomenului de globalizare şi să devina singură „global player”..., în timp ce finişul acestui marafon aşa şi nu se vedea, scopul nu era fixat. Nici nu avea de unde... prea multe contradicţii între ţările membre. Ideologii care însoţeau şi deserveau procesul de integrare îşi fărmau capul, iar strategii fugăreau Europa tot înainte cu modestul lozung „Să unim popoarele europene!!!”. Ca rezultat, în 2005, „non”-ul franţuzesc şi „nee”-ul olandejilor au pust capăt acestui marş victorios de până atunci a Europei.
...
Timpurile noastre...Criza financiară din Grecia, şi amploarea pe care a luat-o această criză, au evidenţiat încă o dată necesitatea unor reforme în instituţiile financiare ale Europei, instituţii, care până acum, oficial, păreau a fi cele mai stabile. Valuta unică este cimentul care întăreşte economia ţărilor-membre, fundamentul pe care se preconiza construirea unei puternici Uneani Europene. Însă, în acelaşi timp, ctitorii Tratatului de la Lisabona, nu au atras atenţie mare politicii financiare. Abia acum toţi şi-au dat seama cu ce probleme e încărcată uniunea valutară. Din punct de vedere economic, stabilitatea valutei unice poate fi asigurată de un proces cât mai adânc de integrare. Pe de altă parte, punctele de vedere a Germaniei şi Franţei despre o politică economică „corectă” sunt atât de contrare, încât e imposibil să le plasezi sub acelaşi cupol. Şi încă ceva: Nu e clar dacă vor fi deacord ţările-membre cu amestecul direct în parlamentele sale a instituţiilor financiare europene. Uniunea pretinde la o integrare politică monolită a membrelor ei, şi asta în condiţiile în care integrarea economică bate talpa pe loc din cauza diferenţelor dintre politicile externe a fiecărei ţări în parte, a trecutului lor istoric, a obiceiurilor, culturii, mintalităţii....
Şi criza a zdruncinat tare de tot fundamentul Uniunii Europene. Politicienii europeni ne cheamă să nu uităm că la baza Uniunii stă ideia Păcii. „Nu trebuie să ne gândim cât ne costă Europa, ci cât suntem gata să dăm pentru ea” ne spun ei... Însă singuri ar trebui să-şi dea seama, că,... timpurile bune au trecut... Ultimul său deceniu, într-o viteză mare, Europa aşa şi nu a clarificat nici ce scopuri are, nici ce hotare are, nici ce vrea să devină, nici pentru ce trebuieşte ea... Ar trebui la toate astea să ne gândim şi noi, ţările post-sovietice, care stăm la uşa Europei şi batem, mai că în genunchi rugându-ne să ne primească cât mai repede...
