Am privit recent pe bucăţi şi nu până la capăt (acum regret deja) un film erotic, cu profunde conotaţii filosofice, morale, dar mai ales estetice. Protagonişti – un brunet focos şi o blondă ofilită. Brunetul Focos era grădinar, dar originea socială modestă nu l-a împiedicat să se cultive, să aibă un orizont de enciclopedist. Stăpâna la care lucra în calitate de grădinar, Blonda Ofilită, stătea lungită şi semigoală, afară, pe terasă, în curtea ei de bogătană ascultând muzică clasică (de fapt, n-o asculta, doar că muzica răsuna în ograda ei). Grădinarul, care făcea minuni arhitecturale din arbuştii şi plantele stăpânei, se opri fermecat din actul creaţiei, şi-i aruncă Blondei Ofilite care-i privea cu mult interes trupul musculos: “Debussy?”. Stăpâna, total nedumerită, îi răspunse:

- Ai în vedere o floare ceva?

- Nu, e vorba de muzică. E Debussy.

- … Dar … de unde ştii???

Apoi Blonda Ofilită îl pofti în casă pe Brunetul Focos. Grădinarul se aruncă hulpav asupra primei statui şi puse verdictul:

- E o copie a celebrei lucrări a lui Ixulescu!

- Nu-i adevărat, soţul meu mi-a spus că e originalul.

- N-are cum să fie. Materialul e marmură de Ruschita, nu de Carrara.

- De unde ştii aşa multe? Ai absolvit cumva o Universitate?

- Grădinar cu Universitate? Nu, sunt autodidact, am citit foarte mult.

În casă intră o blondă frash, decoltată şi cu mini jupă, care îl privi condescendent pe Brunetul Focos. O întrebă apoi un pic iritată pe amică:

- Ce caută grădinarul în salon? Locul lui nu e în grădină?

- Nu e ceea ce crezi tu. Noi discutăm doar despre Artă.

- Nu te temi că o să-ţi fure ceva?

Amica o privi stupefiată.

- Aha, am înţeles, cât timp soţiorul nu-i acasă….

Blonda frash scoase vreo 20 de sutiene din gentuţă şi le înşiră pe fotoliul luxos. Se apropie şi Brunetul. Blonda îl privi lasciv şi un pic arogant, apoi începu să se dezbrace cu o mână, cu cealaltă ajutându-şi amica să-şi lase hainele:

- Ei bine, drăguţule, s-ar putea, dacă vom avea chef, să te lăsăm să ne posezi.

Acţiunea s-a mutat în grădină. Blonda Ofilită şi cea Frash se delectau cu sexul pseudolesby. Focosul se apropie plin de dorinţă, dar Blonda Frash, maliţioasă cum îi e firea, se ridică şi începu să se îmbrace.

- Pentru azi ajunge, zise ea pe un ton hotărât.

- Dar cu mine cum rămâne?, se arătă nedumerit Brunetul Focos.

- Nu ştim. Te descurci tu cumva.

- Voi nu sunteţi femei!, le aruncă pe un ton plin de disperare şi mâhnire Grădinarul.

- Vai vai vai, ce supărăcios e micuţul nostru, îi răspunse triumfătoare printre dinţi Blonda Frash.

După o zi-două, când îi mai trecu din supărare, Grădinarul veni la stăpâna sa cu un CD. Vizibil emoţionată, ea îl deschise şi nu putea să-şi creadă ochilor. Se bucurase mai tare decât ar fi primit un Mercedes sau un colier celebru (oricum nu ducea lipsă).

- Debussy, rosti Grădinarul plin de evlavie.

- Ştii, se puse ea pe confesat, soţul îmi umple casa cu lucruri scumpe şi inutile, dar niciodată nu mi-a dăruit ceva.

- Asta e rău, îi răspunse Brunetul Focos cu o mină plină de importanţă, …

Obosit să tot aştept scena erotică (Brunetul Focos arătând de milioane), am decis să ies un pic, presupunând că după vreo câteva minute de sporovăială vor trece la acţiune şi atunci mă voi întoarce, că parcă de asta am decis să văd filmul.

Însă acum regret foarte mult că nu am avut răbdarea să-i ascult argumentaţia până la capăt. Interesant, cum şi-a construit el discursul despre daruri? Sper să-l revăd vreodată, şi nu neapărat ca să-l revăd pe protagonistul chipeş, ci ca să surprind mai atent dimensiunea filosofico-morală a mesajului filmului, care atunci, din varii motive, mi-a scăpat.