Inundaţiile nu ştiu de graniţă, de limbă, de istorie, de diferenţe economice. S-a întâmplat în România, se întâmplă în Moldova. Am trăit şi eu ceva asemănător. Era anul 1990. În vara aceea şuvoiul de apă a unit cerul cu pământul. Ţin minte că s-a rupt iazul de lângă sat. Norocul nostru a fost că apa n-a pătruns în localitate. Oricum, hectare şi hectare de culturi agricole au fost distruse. Apa ne-a spălat grădina, a umplut beciul. Au murit şi oameni. Nu o să uit niciodată sentimentul de frică pe care l-am trăit.
Astăzi, după 20 de ani urmăresc cu sufletul la gură inundaţiile din România şi Moldova. Fără voie fac comparaţii. În România, deşi lumea le plânge de milă sinistraţilor, totuşi are timp să se întrebe ce fac autorităţile. Mai exact, ce dracu au făcut până acum? În multe locuri aceeaşi oameni au avut de suferit. Aceleaşi case au fost distruse. Stau toţi şi se crucesc, cum se face că oamenii şi-au construit case tot în zonele inundate? De ce nu există diguri puternice, care ar face faţă unei viituri? Au fost bani pentru asta, dar unde s-au dus? Pe apa cărei sâmbete? Aşa că, preşedintele, premierul, miniştrii care au ajuns în zonele afectate au fost huiduiţi şi trimişi la origini. Asta, însă, nu s-a întâmplat în Moldova.
Aici nu prea se disting discuţii despre diguri, zone inundabile. Autorităţile ajung în satele afectate, dau din cap şi se minunează în faţa camerelor: “măi, măi, măi. Iete cum v-a afectat viitura! Cu siguranţă o să repartizăm bani pentru reparaţia caselor.” Care case vor fi reconstruite unde? Tot în aceste zone inundabile? Apropo, chiar nu se putea preveni dezastrul? Cât de puternic a fost digul? Un reprezentant al Inspectoratului de Urgenţă din România spunea: “datorită faptului că s-au rupt digurile pe partea moldovenească a Prutului, România a scăpat de inundaţii grave”. Adică, pe şleau spus: avem noroc că digul din Moldova a fost mai slab, s-a rupt la ei şi nu va mai veni apa la noi.
De altfel, mă miră foarte mult atitudinea moldovenilor. Au casele distruse, avuţiile le-au fost luate de Prut, ei, însă, stau calmi la o şuetă cu autorităţile. Nimeni nu cere socoteală guvernanţilor. Toţi par să dea vina pe soartă. Resemnare mioritică sau şi mai rău, de-a oaia. Vorbea un bărbat al cărei gospodărie a fost distrusă, cică: “Bodaproste că ne ajută oamenii, ne dau de mâncare. Deocamdată ajutorul se simte, dar mai vedem şi în continuare.” Deci autorităţile pot să vină liniştite în pelerinaj, să aducă haine, să aducă promisiuni. Se apropie alegerile, iar prezenţa în mass-media este mai mult decât necesară. Cât nu ar fi de cinic, dar inundaţiile sunt un moment extrem de prielnic pentru autorităţi de a ieşi în faţă. Se întâmplă şi la case mai mari, de pildă Franţa, unde politicienii au făcut coadă pentru a ajunge în locurile sinistrate. Mai pică o lacrimă, mai dai o pătură şi simţi cum creşte electoratul.
Dacă vă întrebaţi ce are Facebook-ul cu inundaţiile vă spun acum. Ministrul Justiţiei şi-a postat pe Facebook pozele cu intervenţia sa în zonă. O fi bine, o fi rău? Voi să-mi spuneţi! Căci mie mi-e simpatic acest ministru. Totuşi, un lucru nu înţeleg, ce are justiţia cu apa? Ori poate o fi intrat la apă şi nu ştim noi?
From Imagini Blogger
From Imagini Blogger
From Imagini Blogger