Autogara Filaret, Bucureşti. Aştept plecarea autocarului. Între timp observ. M-am dezobişnuit să aud atâţia oameni vorbind cam în acelaşi timp cu accent moldovenesc sau cu rusisme. Nu graiul însă mă deranjează. Chiar îmi place. Am simţul detaliului extrem de dezvoltat, aşa că nu pot să văd nişte chestii care mi se par cel puţin ciudate. De fapt, sunt chiar urâte de tot!
Vine un tip la unul dintre şoferi şi-l întreabă: “Nu vă supăraţi, aş vrea să-mi spuneţi, vă rog frumos, când plecaţi de la Chişinău?” Omul scria ceva pe o foaie, aşa că îi răspunde răstit fără să-şi ridice ochii: “saaaara!” Am zâmbit în acel moment. Observ, însă, că nu este singurul şofer care vorbeşte aşa. Ştiu sigur: oamenii aceştia nu o fac pentru că sunt răi sau pentru că se răzbună pe cei cărora li se adresează. Aşa vorbesc ei. Acesta le este feleşagul. Totuşi, atunci când solicit un serviciu şi plătesc pentru el sunt obişnuit să mi se zâmbească. Vreau o vorbă bună şi plăcută. Lipsa de politeţe şi faptul că ne repezim unul la altul nu demonstrează că suntem răi, demonstrează că ne lipseşte o minimă educare în comunicare interumană.
Dar să lăsăm dracului politeţea şi comunicarea. Ne lipseşte ceva şi mai mult. Păi să vă zic. Stau moldovenii mei lângă autocar, mănâncă o ciocolată, iar hârtia o aruncă pe jos. Mai mult, o dau cu piciorul sub autocar. Adică, priviţi cât de corect sunt - să nu se vadă mizeria pe care am făcut-o. Da, dar este ca şi cum ai ascuns-o sub preş, bă! Vă daţi seama ce mizerie rămâne după ce pleacă autocarul? Dar ce cred cei care trec pe acolo şi îi văd pe moldoveni aruncând toate gunoaiele pe jos? Mi s-a părut urât, urât, urât de tot. Ulterior, i-am văzut pe unii aruncând hârtii pe jos şi în vamă. Culmea, mă gândeam că autoritatea vameşilor i-ar putea speria. Nici gând.
Acum să nu spuneţi că şi românii, americanii, ruşii, finlandezii aruncă gunoaie pe jos. Nu accept astfel de argumente. Fiecare cu curtea lui, contează educaţia noastră, nu a altora. Chiar ne este greu să păstrăm hârtia şi s-o punem mai târziu într-un coş?